|

“BARONUL” BUZATU, NEGRU DE SUPÃRARE!

Declaratii incendiare pe marginea scandalului din PSD

SCANDAL Rãzboiul în PSD ia amploare, dupã pierderea alegerilor prezidentiale. Victor Ponta si Liviu Dragnea doresc separarea functiei de presedinte de consiliu judetean de cea de lider al organizatiei PSD din judet si limitarea la doar douã mandate în cazul alesilor locali, a primarilor, în mod special. Trecut de sefii PSD în categoria “baronilor locali”, care s-ar face vinovati de pierderea alegerilor prezidentiale, presedintele Consiliului Judetean Vaslui si lider al organizatiei judetene PSD, Dumitru Buzatu, reactioneazã extrem de dur: “Nu din cauzã cã Dumitru Buzatu este presedintele PSD si presedintele Consiliului Judetean s-au pierdut alegerile prezidentiale! Nu au fost pierdute alegerile prezidentiale din cauzã cã Temistocle Diaconu este primar al comunei Pãdureni si presedinte al organizatiei comunale PSD. Dupã pãrerea mea, conducerea partidului nu face decât sã întãreascã o serie de perceptii false prin astfel de mãsuri, atunci când ne trateazã cu titlul de “baroni locali”. Am origine tãrãneascã, tata a fost functionar, iar mama muncitoare, iar eu nu aveam cum sã primesc titlu nobiliar de baron de la conducerea Partidului Social-Democrat”, spune Buzatu, într-un interviu acordat ziarului nostru.

Victor Ponta declara, la scurt timp dupã esecul de la alegerile din noiembrie, cã PSD nu va câstiga alegerile prezidentiale de peste cinci ani, dacã nu-si va schimba imaginea de partid al baronilor locali. Asa au apãrut, cu câteva zile în urmã, o serie de idei, care încalcã destul de dur Constitutia României. La sfârsitul sãptãmânii trecute, premierul Victor Ponta si vicepremierul Liviu Dragnea au anuntat deja douã mãsuri în acest sens. Cei doi lideri PSD au spus cã îsi doresc ca primarii, sefii de consilii judetene si parlamentarii sã poatã avea doar douã mandate, dupã modelul presedintelui României. “Asa cum presedintele României poate ocupa doar de douã ori functia de presedinte, putem sã gândim în viitor ca si la nivel local si parlamentar, aceastã limitã sã fie regula”, a afirmat Victor Ponta. Mãsura anuntatã de Ponta loveste puternic în primarii si sefii de consilii judetene, care au dobândit tot mai multã autoritate în partid pe mãsurã ce erau realesi. La scurt timp dupã anuntul liderului PSD, vicepremierul Liviu Dragnea a venit cu o altã propunere, care loveste tot în liderii locali ai partidului. Dragnea a propus separarea functiei politice de cea administrativã, în cazul presedintilor de Consilii Judetene, cei mai multi fiind si presedintii filialelor PSD din tarã. “Practic, propun ca presedintii de Consilii Judetene sã aibã ca principalã atributie aceea de a coordona sedintele de CJ, de a le conduce si de a aproba în Consilii politicile de dezvoltare ale judetului, iar ele sã fie puse în practicã, în executie, de cãtre administratorul public, care sã ocupe aceastã functie prin concurs. Nici nu e nevoie sã modificãm legislatia, pentru cã existã în legislatie calitatea de administrator public”, a spus Dragnea. Mãsuri care au lovit dur în numele grele ale partidului. Marian Oprisan (presedintele CJ Vrancea), Dumitru Buzatu (presedintele CJ Vaslui), Ion Cãlinoiu (presedintele CJ Gorj), Ion Prioteasa (presedintele CJ Dolj), Mircea Cosma (presedintele CJ Prahova) sunt numai câtiva dintre liderii locali care conduc si judetul, dar si filiala PSD din teritoriu, iar o mãsurã precum cea prezentatã de Dragnea riscã sã le taie din puterea aproape absolutã.

Buzatu este nervos: “Sunt împotrivã! Nu poate nimeni sã spunã cã avem mai multã putere”

În aprilie a.c., venit în judet, Liviu Dragnea fãcea declaratii de simpatie la adresa organizatiei judetene PSD, condusã de Dumitru Buzatu. “Vasluiul are printre primele cinci organizatii din România, în PSD. Întotdeauna am admirat organizatia dvs., este puternicã si eficientã”, spunea, atunci, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, la Conferinta de alegeri a PSD Vaslui. Acum, acelasi Dragnea spune cã PSD va fi primul partid care, prin abordãrile si strategia de modernizare pregãtite în acest moment, va elimina notiunea de „baron” prin separarea functiilor la nivel local. Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean si lider judetean PSD nu vede cu ochi buni discutiile de la centru. “Sunt împotrivã! Asa cum am explicat si în cadrul Comitetului Executiv, sunt împotriva mãsurilor de asa-zisã reformã, pentru cã acestea vor duce la slãbirea structurilor PSD. Noi ne-am asumat responsabilitatea, în cadrul unei structuri asociative, în cazul nostru PSD, de a lupta pentru obtinerea în mod legal a votului cetãtenilor la diverse nivele, pentru programele care au fost supuse dezbaterii publice, asa încât nu putem sã afirmãm cã avem prea multã putere. Nu avem niciun fel de putere, nici mai multã, nici mai putinã, suntem doar obligati prin lege si de constiinta noastrã sã le respectãm. Propunerile pe care unii responsabili din partid le-au înaintat vizeazã limitarea drepturilor constitutionale, limitarea libertãtii persoanei si încãlcarea drepturilor omului. Nu trebuie sã vinã cineva sã spunã pe cine trebuie sã aleagã cetãtenii si pentru cât timp. Dacã persoanele care candideazã obtin votul cetãtenilor lor au dreptul sã exercite aceste functii în conditiile în care respectã dispozitiile legale si îsi exercitã corect atributiile. Dacã vrem sã reformãm partidele, mai întâi trebuie sã stabilim cauzele care genereazã disfunctionalitãti si dupã aceea sã propunem mãsuri veritabile de înlãturare a acestor disfunctionalitãti. Ori, cele care au fost propuse în partid sunt mãsuri care ignorã, în fond, adevãratele cauze care au dus la pierderea alegerilor prezidentiale. Nu au fost pierdute alegerile prezidentiale pentru cã Dumitru Buzatu este presedintele organizatiei judetene PSD si presedinte al Consiliului Judetean! Nu au fost pierdute alegerile prezidentiale din cauzã cã Temistocle Diaconu este primar al comunei Pãdureni si presedinte al organizatiei comunale PSD. Nu au fost pierdute alegerile prezidentiale din cauzã cã Vasile Tabãrã este primar si presedinte al organizatiei comunale PSD din comuna Hoceni. Si as putea sã enumãr foarte multe asemenea situatii care nu au dus la pierderea alegerilor prezidentiale. Aceste persoane, organizatiile pe care le conduc, chiar aflându-se în functii administrative, au generat câstig pentru candidatul PSD la alegerile prezidentiale”, explicã seful Consiliului Judetean.

“Nu mã asteptam la titulatura de baron din partea PSD, am origine tãrãneascã”

“Sã nu umblãm cu prostii! Trebuie sã fim atenti, în acest moment, si sã nu gresim. Nu trebuie sã dãm satisfactie unor perceptii false. Când o perceptie este falsã, nu trebuie sã ne supunem ei. Trebuie sã luptãm împotriva acesteia si s-o corectãm. Dupã pãrerea mea, conducerea partidului nu face decât sã întãreascã aceste perceptii false prin astfel de mãsuri, atunci când ne trateazã cu titlul de “baroni locali”. Am origine tãrãneascã, tata a fost functionar, iar mama muncitoare, iar eu nu aveam cum sã primesc titlu nobiliar de baron de la conducerea Partidului Social-Democrat. Am fost si am rãmas un om care se strãduie sã-si exercite atributiile în mod corect si legal si sã fie întotdeauna la dispozitia celor care m-au ales”, mai spune presedintele PSD Vaslui.

Buzatu i-a luat apãrarea lui Dragnea, în timp ce secretarul general al PSD l-a numit “baron local”!

Inediat dupã pierderea alegerilor prezidentiale, în PSD, unii dintre liderii partidului au cerut demisia lui Liviu Dragnea, seful de campanie al lui Ponta. În judetul Vaslui, unde Victor Ponta a fost votat de aproape 60% dintre alegãtori, iar organizatia PSD este printre cele mai puternice din tarã, Dumitru Buzatu, a sustinut la timpul respectiv cã nu e timpul de analize în partid si nici de o vânãtoare de vrãjitoare, asa cum doresc unii, luându-i apãrarea lui Dragnea. “Din punctul meu de vedere, este nevoie de o analizã la nivelul fiecãrei organizatii din tarã si pe baza elementelor care sunt prezentate în aceste analize sã se ia mãsuri punctuale. Cel mai simplu este când propui sanctiuni imediate fãrã a sesiza cauzele profunde ale unui anumit tip de comportament. Noi nu suntem adeptii tãierilor de capete, excluderilor, ci a unei atitudini de perfectionare continuã a mecanismelor noastre. Cred cã trebuie mult calm si ratiune în tot ceea ce priveste activitatea organizatiei noastre”, spunea, atunci, Buzatu. În judetul Vaslui, Ponta a fost votat de peste 117.000 alegãtori, una din cele mai mari cifre electorale înregistrate de PSD dupã 1989 în aceastã zonã.

Din punct de vedere juridic, propunerile lui Ponta si Dragnea încalcã grav Constitutia

Specialistii în Drept sustin cã propunerea lui Ponta privind limitarea numãrului de mandate se poate face numai prin modificarea Constitutiei, care garanteazã dreptul de a fi ales. Mai exact, prezenta lege a administratiei publice locale poate fi modificatã pentru a se introduce explicit si numãrul de mandate, însã acest lucru poate fi contestat la Curtea Constitutionalã a României (CCR), pentru cã se obstructioneazã dreptul unui politician de a fi ales. „Sã spunem cã legea se modificã, presedintele o promulgã si, mai mult ca sigur, apoi un ales local nemultumit o va ataca la CCR, invocând existenta unei situatii de neconstitutionalitate, pentru cã ar însemna sã încalci dreptul omului de a fi ales de câte ori vrea el. Cam despre asta este vorba”, spune un deputat PSD, fost membru în Comisia Juridicã a Camerei.