|

“Mergem la Constanta cu gândul la victorie”

Planuri mari pentru HC Vaslui în fieful campioanei

OPTIMISM…În a patra etapã a Ligii Nationale, reprezentanta Vasluiului în competitie urmeazã sã întâlneascã în deplasare pe campioana HCM Constanta, joi, începând cu ora 18:15. Meciul se anuntã unul deosebit de dificil pentru handbalistii antrenati de Leonard Bibirig, având în vedere cã în ultima perioadã foarte putine echipe au reusit sã plece cu puncte de la malul mãrii. “ Obiectivul Vasluiului la fiecare meci este victoria. Asa va fi si joi, cu toate cã întâlnim campioana. Echipa noastrã are capacitatea sã se întoarcã cu puncte de la Constanta” au declarat handbalistii vasluieni ieri, dupã antrenament.

Si pentru ca misiunea sã le fie si mai dificilã, vasluienii vor întâlni o echipã odihnitã, dupã ce etapa trecutã HCM a stat din cauzã cã adversara sa, Potaissa Turda, a evoluat în Cupa EHF. Dupã o varã plinã de palpitatii, în care falimentul a planat deasupra clubului constãntean, formatia pregãtitã de macedonianul Zvonko Sundovski a pornit cu stângul în campionat, luând bãtaie în etapa de debut de la o altã nou-promovatã, CSM Cãlãrasi, scor 32-30. Runda urmãtoare, Buricea et comp si-au luat revansa în fata propriilor suporteri, impunându-se în derby-ul cu Minaur Baia Mare cu scorul de 26-23.Cu toate cã punctul forte al echipei campioanã îl reprezintã unitatea grupului, Laurentiu Toma a reusit sã se remarce în acest debut de sezon, arãtând o mare poftã de goluri. Vasluienii au fãcut cunostintã cu forta extremei dreapta si în primãvarã, când cele douã echipe s-au întâlnit în semifinalele Cupei României, confruntare pe care constãntenii au transat-o în favoarea lor, scor 34-26. Iubitorii handbalului vasluian îsi vor putea urmãri favoritii la televizor, partida de mâine de la Constanta fiind transmisã pe Digisport2.