|

“Tiganu” din Negresti a zdrobit capul iubitei cu un boltar!

ORIBIL… Un tânãr provenit de pe meleagurile Vasluiului a socat Spania. Si-a ucis iubita, iar apoi si-a pus capãt zilelor. Este vorba despre Andrei Rotariu, zis si “Tiganu”, un tânãr de 30 ani, din Negresti. Acesta nu a acceptat despãrtirea de fata cu care avea o relatie de aproape doi ani, a rãpit-o de acasã si a dus-o în locul în care lucra: lângã o serã, nu foarte departe de casa acesteia, circa 100 de metri. Acolo a lovit-o pe tânãrã în zona capului cu un boltar, pânã când aceasta a încetat din viatã. Apoi si-a pus streangul si s-a spânzurat. Odioasa crimã a avut loc într-o zi sfântã, de Florii, si de sãrbãtoare pentru victimã, pentru cã o chema Andra Violeta. Tânãra, originarã din Gorj, a fost înmormântatã ieri, în comuna natalã.

Andrei era plecat în Spania de aproape 15 ani, timp în care, potrivit presei gorjene, a fãcut puscãrie pentru diverse furturi. În ultima vreme lucra la solarii si toti banii pe care îi câstiga îi cheltuia pe droguri. Potrivit apropiatilor, Andrei fãcuse o pasiune nebunã pentru tânãra Andra, în vârstã de doar 24 ani, si nu a putut sã suporte gândul cã aceasta s-a despãrtit de el si chiar si-a fãcut un alt iubit. A început sã ameninte cu moartea atât pe ea, cât si pe familia ei. “Sora mea nu a stiut cã el este un drogat si cã fura, dar când a aflat a vrut sã punã capãt relatiei. El a fost la puscãrie pentru cã fãcuse furturi. El nu a vrut însã sã accepte ruptura. S-a lãudat cã vine inclusiv în România sã o omoare dacã se ascunde de el. Acolo ne teroriza pe toti, inclusiv pe mine si pe un vãr ne ameninta cu moartea. Mi-a zis odatã cã de ce sã sufere el, mai bine sã sufere familiile noastre, adicã ai mei si ai lui, si asta s-a si întâmplat acum”, a povestit fratele victimei pentru publicatia localã Pandurul.

Filmul crimei

De Florii, chiar de ziua de nume a tinerei, Andrei s-a hotãrât sã punã în practicã amenintãrile. În timp ce familia se reunea pentru a-i sãrbãtori onomastica, fata a dispãrut fãrã urmã de acasã. “Individul o ameninta cã îi dã cu acid de baterie pe fatã dacã se desparte de el. Spunea cã vine în tarã dupã ea, aici la Dãnesti, dacã se va ascunde de el si zicea cã dacã nu o are el, o omoarã si apoi se omoarã si pe el si uite cã asa a fãcut. A si spus cã o va lua de acasã într-o zi sfântã si a fost zi sfântã pentru cã era de Florii. Noi am auzit scârtîit de roti la poartã, iar când ne-am dus dupã ea, nu mai era. Culmea este cã el nu are permis de conducere si noi credem cã a avut complici, pentru cã nu cred cã reusea el singur sã o urce în masinã fãrã sã se audã un strigãt ceva. Ne-am dus la Politie si acolo ne-au spus cã nu le merge calculatorul, cã nu au internet si în cele din urmã au spus cã suntem strãini si sã mai asteptãm. Cred cã Politia din Gorj se mobiliza mai repede, nu credeam cã în Spania se întâmplã una ca asta. A doua zi a venit un muncitor la solarii ca sã culeagã rosii si acolo l-a gãsit pe el în streang. Patronul a anuntat la 112 Politia si când au fãcut verificãri au gãsit-o si pe ea. Era la vreo 50 de metri de casã, învelitã într-o folie din aia de solar, cã si solariile erau aproape. Ea fusese lovitã în zona capului cu un boltar, lângã ea erau telefoanele, dar lipseau brãtãrile de pe mâini. Mai erau si sapte chistoace de tigarã, semn cã el a fumat si s-a gândit la ce a fãcut înainte ca sã se spânzure”, a povestit un vãr de-al fetei pentru aceeasi publicatie localã.

“De ce ne-ai lãsat? Nu te-ai gândit deloc la mamaie”

Acasã, în Negresti, rudele lui Andrei sunt distruse de durere. Zeci de mesaje de condoleante si pãreri de rãu au fost postate pe paginile de Facebook ale acestora. “Dragul meu, de ce? De ce s-a întâmplat asta? Erai tânãr, scumpul meu. Dragul meu unchi, de ce ai vrut sã pleci si sã ne lasi? Erai totul pentru noi. Ne-ai lãsat un gol imens în suflete, nu o sã te uitãm niciodatã, mai ales eu, cea pe care ai crescut-o. Te-am iubit si te iubesc enorm. De ce m-ai lãsat? Nu te-ai gândit deloc la mamaia. E distrusã. Cum sã trecem noi peste asta? Sunã-mã si spune-mi cã totul e o glumã. Cã esti bine si vei fi alãturi de mine. Andrei vino, te rog, înapoi. N-am sã te uit niciodatã, erai cel mai bun unchi care mã iubea. Dumnezeu sã te ierte, Andrei. Sã-ti aducã pacea sufleteascã, sã te aibã în pazã. Îngerii sã vegheze asupra ta si tu asupra noastrã”, a scris o nepoatã de-a cãlãului pe pagina ei de Facebook.