spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Ședinţă de consiliu local Iași cu scandal. S-a votat: împrumut pentru autobuze noi

- Advertisement -

PSD a avut nevoie de voturile PMP. Liberalii şi Andrei Postolache au votat împotrivă. Cei care se opun creditului susţin că achiziţia se poate face cu bani europeni. Primarul susţine că fondurile UE vor merge spre liniile de tramvai. Cumpărarea Casei Racoviţă nu a trecut pentru că proiectul avea nevoie de două treimi din voturi. A fost bătălie mare: s-au tăiat microfoanele, iar un consilier a primit, în premieră, avertisment.
Prima şedinţă ordinară a Consiliului Local (CL) din noua legislatură a consemnat câte un succes atât de partea puterii, cât şi a opoziţiei din deliberativ. Pe ordinea de zi a plenului au fost aproape 40 de proiecte de hotărâre, iar două dintre acestea, ambele iniţiate de primarul Mihai Chirica, au stârnit discuţii aprinse: aprobarea unui credit pentru achiziţia de autobuze şi răscumpărarea unui monument istoric. Primul proiect a fost adoptat, iar al doilea a fost respins. Dezbaterile au degenerat într-o manieră în care primarul Chirica a părăsit sala de consiliu pentru câteva momente, iar un consilier liberal a fost sancţionat în plen, lucru nemaiîntâlnit în istoria CL.
În acelaşi timp, unii consilieri PSD au răbufnit la modul insistent în care liberalii şi-au exprimat puncte de vedere. Totodată, unele replici ale consilierilor PNL nu vor fi consemnate în procesul verbal, în contextul în care au fost „tăiate” microfoanele. Pe alocuri, executivul a răspuns ironic la întrebările adresate de consilieri PNL, sugerând că liberalii dau dovadă de neştiinţă. La plen, aproape jumătate dintre consilierii locali nu au luat cuvântul, în contextul în care ei au făcut doar act de prezenţă, dar votul lor a fost decisiv în aprobarea sau respingerea de proiecte.
Credit BERD de 15 milioane euro pentru achiziţia de autobuze
Cel mai controversat proiect a constat în contractarea unui împrumut la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în valoare de 15 milioane euro pentru achiziţia a aproape 75 de autobuze noi. Liberalii s-au opus vehement şi au cerut ca municipalitatea să achiziţioneze autobuze cu fonduri europene. Un alt reproş a constat în lipsa unei strategii clare pentru modernizarea transportului în comun, problemă invocată şi de independentul Andrei Postolache.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sedinta-de-consiliu-local-ia-i-cu-scandal-s-a-votat-imprumut-pentru-autobuze-noi–133588.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.