MANIFESTARE CULTURALÃ… Scriitorul Ion Luca Caragiale a fost, ieri, în prim-planul conferintei culturale “Dupã amiezi culturale…”. Profesorul universitar Constantin Dram le-a povestit vasluienilor întâmplãri mai putin cunoscute despre viata marelui dramaturg, nuvelist, gazetar, pamfletar si director de teatru.
“Caragiale era o persoanã foarte socialã, ceea ce nu se poate spune despre toti scriitorii. Multi sunt interiorizati, refulati, timizi, nu vorbesc în public. I. L. Caragiale nu era asa, era în extremã, era chemat la foarte multe conferinte. El a avut si foarte multe îndeletniciri de-a lungul vietii. A fost sufleor, corector, colaborator, ziarist, fãuritor de presã umoristã (“Claponul” si “Moftul român”). Activitatea sa publicisticã si scriitoriceascã a fost strâns legatã de Eminescu, Junimea, Maiorescu si tot ce înseamnã, asa cum se învatã în scoalã, perioada marilor clasici si a primelor ideologii literare din spatiul românesc. A ocupat si multe functii importante, a fost director general de teatru, a fost revizor scolar… Foarte multi biografi spun cã în 1968, a avut loc o întâlnire esentialã pentru Caragiale. Este vorba despre întâlnirea cu Eminescu. Între cei doi a fost o prietenie foarte mare, dar si o rivalitate. Caragiale a vrut sã fie înteles ca un om foarte grav, care se gândeste la probleme tragice. De asta s-a chinuit sã scrie si “Nãpasta”. A încercat sã scrie si versuri, dar nu i-au iesit niciodatã. Eminescu era geniul, era romantic, era gânditor, era cel care fãcea ziarul “Timpul”, unde l-a adus si pe Caragiale”, povesteste profesorul Constantin Dram.
“Sãracii, tot nobili erau si aceia!”
“O altã întâmplare interesantã tine de originea lui Caragiale. Într-un cerc de oameni deosebiti, pe la 1901-1902, Mateiu Caragiale, fiul lui I. L. Caragiale, povestea ce origine nobilã are el. N-avea de unde sã stie cã va veni si tatãl sãu. Caragiale se apropie de fiul sãu si începe sã-l mângâie pe teastã, spunându-i: “dragul tatei, Mateias… Toate sunt adevãrate, cum spui tu, da’ când mã uit la cât de platã este teasta ta, îmi aduc aminte de bunicã-tu’ si strãbunicã-te’ si alti oameni care si-au tocit teasta cãrând tãvi cu prãjituri (asa era obiceiul atunci, oamenii cãrau tãvile pe cap). Sãracii, tot nobili erau si aceia!”. Vã dati seama ce reactii a stârnit. Un alt moment important a avut loc în 1870, la Ploiesti. Este vorba despre unul dintre cele mai bizare evenimente socio-politice, care au existat în tãrisoara noastrã. Se numeste “Republica de la Ploiesti”, care a durat opt ore. În acest timp s-a ridicat un prezident. Acesta a instituit independenta Ploiestiului fatã de restul tãrii, s-a pus un sef al armatei, pe care îl chema Stan Popescu. Povestea nu dureazã mult pentru cã dupã aceea coboarã un batalion care stabileste ordinea în oras“, povesteste profesorul Constantin Dram. Evenimentele acestor miscãri antimonarhice sunt tratate cu ironia caracteristicã lui Caragiale în nuvela “Boborul” si în comedia “Conu Leonida fatã cu reactiunea”.
