spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

UPDATE Luță a fost reținut

- Advertisement -

Poliția Locală Vaslui a anunțat faptul că, la primele ore ale dimineții, Ionuț Zaharia, zis Luță, a fost reținut. „A fost găsit suspectul în cazul petrecut la parcul de copii din Zona Gării. Poliția Locală va întocmi actele necesare după care, Zaharia va fi predat Poliției municipiului Vaslui pentru cercetări”, a declarat Sorin Catană, șeful Poliției Locale Vaslui.

“Lutã”, exhibitionistul, a bãgat groaza în copii

ONANIST…Miercuri, în jurul prânzului, vestitul pierde-varã “Lutã” a gãsit un mod grotesc de relaxare. Aflat într-un pãrculet din zona gãrii a municipiului Vaslui, Ionut Zaharia (zis “Lutã”) s-a asezat pe o bancã, si-a scos penisul, spre groaza copiilor aflati, la acea orã, în parc, la joacã. Scena a fost vãzutã de cãtre pãrintele unuia dintre copii care a venit în fugã si a reusit sã-i aplice acestuia vreo câtiva pumni înainte ca “Lutã” sã scape cu fuga. Acest incindent aratã, încã o datã, gradul de pericol public pe care îl poate reprezenta un astfel de element lãsat liber pe stradã, în conditiile în care are de executat o pedeapsã de 10 de ani închisoare cu executare pentru tentativã de omor. Pãrintele care i-a aplicat o corectie onanistului lucreazã la Politia TF. Dacã nu s-ar fi lãsat pradã primului instrinc si ar fi anuntat incidentul, astãzi “perversul” nu ar mai fi umblat liber pe stradã. Politistii îl cautã pe Lutã pentru a-l confrunta cu martorii si pentru a stabili cu exactitate dacã acesta este personajul care a speriat copiii din parc.

De la jurnalisti în investigatori a fost doar un pas mic fãcut ieri dupã ce am fost sesizati de un fapt mai putin normal care s-a întâmplat într-un parc de cartier pentru copii situat în apropierea Centrului de Zi “Sfântul Nicolae”, din zona gãrii. Am aflat cã un individ a venit în parcul respectiv, s-a asezat pe o bancã, si-a dat pantalonii jos si…cuvântul potrivit pentru a descrie ce a urmat este “onanism”. Martori la masturbarea acestuia au fost un grup de copii care se jucau în parc la acea orã. Copii s-au speriat, iar un pãrinte, alarmat de tipetele acestora, a coborât din casã si a reusit sã punã mâna pe individ. Dupã ce i-a cãrat câtiva pumni, individul a reusit sã scape din mâinile pãrintelui si sã o rupã la fugã. Din pãcate, cel care a reusit sã-l alunge pe onanist nu a anuntat si Politia. Dacã ar fi fãcut-o, acest personaj dezechilibrat mental ar fi fost deja retinut. Am stat de vorbã si noi cu câtiva pãrinti si câtiva copii care au fost martori la întreaga scenã. Dupã descriere si comportament era aproape clar cã cel care s-a dedat la astfel de gesturi nu e altcineva decât Ionut Zaharia, zis si “Lutã”. Le-am arãtat celor mici o fotografie cu acesta si toti au rãspuns, în cor cã da, el este cel care i-a speriat. Varianta celor mici a fost contrazisã, destul de voalat ce-i drept, de unul din pãrinti care nu s-a arãtat foarte sigur de identitatea fãptasului. Dupã acest episod, a fost anuntatã, pe numãrul de urgentã 112, Politia dar si Politia Localã. Oamenii legii au venit la fata locului si au început cercetãrile. Prima datã s-a stabilit cã existã o mare probabilitate ca cel care s-a dedat la astfel de gesturi sã fie “Lutã”. Asa cã, în masina polititilor a fost urcat un pãrinte si copilul acestuia, martor la scenã. Au periat zona dar, cel care se bãnuieste cã ar fi suspectul, nu a fost gãsit. În schimb, trebuie sã recunoastem aici operativitatea si viteza de reactie a politistilor locali care, în scurt timp, au adus cu ei un individ care se asemãna descrierii dar s-a dovedit cã nu el este cel cãutat. “Cersea în zona magazinului Aurocor din Garã, era îmbrãcat asa cum a fost descris si l-am adus pentru recunoastere. Dacã s-a stabilit cã nu el este cel cãutat, îl preluãm pentru stabilirea identitãtii”, ne-a spus unul dintre politistii locali implicati în povestea cu onanistul “Lutã”. La acest moment, politistii locali si politistii Politiei vasluiene îl cautã pe individ, iar prinderea lui nu mai este decât o chestiune de timp. “Fetita mea a rãmas traumatizatã dupã toatã scena aceea. Îi era fricã sã vinã acasã. Nu voia sã intre în scarã. Îmi spunea cã, dacã o asteaptã în scarã acel bãrbat?! Sper doar ca politistii sã-l identifice si sã-l prindã cât mai repede si astfel de incidente sã nu mai aibe loc”, ne-a povestit unul din pãrinti.

Lutã, 10 ani si 4 luni de închisoare pentru tentativã de omor

CONDAMNARE Piticul care umbla, vara, îmbrãcat cu un cojoc si la bustul gol va dispãrea din peisaj pentru urmãtorii 10 ani si 4 luni, perioadã pe care acesta o va petrece în spatele gratiilor. Personajul nu e altcineva decât “Lutã”, asa cum îl cunosc majoritatea vasluienilor, pe numele lui adevãrat Ionut Zaharia. Pe 3 martie 2015, magistratii Tribunalului Vaslui s-au pronuntat în dosarul în care acesta era judecat pentru tentativã de omor calificat deosebit de grav. Anul trecut, dupã ce s-a îmbãtat bine cu câteva sticle de vin gãsite într-un tomberon, “Lutã” s-a dus acasã si, supãrat cã mama lui stã la un pahar de bãuturã cu unchiul acestuia si nu vrea sã meargã cu el, a luat un cutit de bucãtãrie si i-a înjunghiat pe amândoi. Din fericire, rãnile provocate nu le-au fost fatale celor doi si asa a ajuns “Lutã” sã fie judecat de Tribunalul Vaslui. Cei 10 ani si 4 luni de închisoare nu reprezintã, însã, singurul necaz abãtut asupra acestuia. Tribunalul Vaslui l-a obligat pe “Lutã” si la plata cheltuielilor de judecatã si de spitalizare dupã cum urmeazã: Serviciul Judetean de Ambulantã are de primit 376,8 lei, iar Spitalul Judetean Vaslui are de încasat 1847,17 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu tratamentul medical al unchiului sãu Ioan Barbu si 376,27 lei pentru tratamentul mamei sale, Mioara Zaharia.

Ce spune psihologul

PÃRERE “În psihologia unui copil existã multi factori care pot influenta dezvoltarea acestuia. Ceea ce s-a petrecut cu acei copii poate fi doar o sperieturã care s-a transformat într-o sperieturã în serie transmisã de la un copil la altul. Mai precis, incidentul poate sã nu însemne nimic pentru psihicul copilului sau poate lãsa urme care pot duce pânã la tulburare de stres post-traumatic. Aceastã tulburare se traduce prin cosmaruri, fobii sau chiar, dacã discutãm de efecte pe termen lung, inhibitii, restrictii, difunctionalitãti emotionale”, a declarat specialistul în psihologia copilului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.