GENEROZITATE… Magda Sãvuicã, initiatoarea proiectului „Dragoste în actiune”, s-a “mutat”, pentru o perioadã de timp, la Negresti. Impresionatã de cazul a nouã copii nevoiasi (cei mai mici sunt tripleti), rãmasi orfani de tatã în urmã cu o lunã, aceasta a decis sã vinã în oras si sã fie alãturi de ei, atât material, cât si sufleteste. A venit încãrcatã cu un camion de alimente, haine si jucãrii pe care le-a împãrtit atât celor nouã copii, cât si altora care nu aveau. În timpul pe care îl petrece aici, Magda si-a propus sã gãseascã si o idee de afacere care sã-i ajute pe oamenii din Negresti.
Toate întâmplãrile si cazurile pe care le întâlneste în oras le transmite mai departe prietenilor virtuali printr-un jurnal public, pe pagina sa de Facebook. “Scopul vizitei mele e sã gãsesc un proiect sau o idee de business care sã transforme ceva în oras. Pentru asta, trebuie sã încep sã-l cunosc. Asadar… Negresti. Câteva blocuri, clãdiri vechi de când lumea la vânzare, case bãtrânesti pãrãsite sau folosite, elevi care îsi terminã clasa a VIII-a aici si asteaptã sã plece la Vaslui sau la Iasi, zâmbete frumoase de copii si cãlcãturi aspre de adulti care au în ei încrâncenarea specificã omului apãsat. Magazinase care vând prostiute, cãni emailate fãcute la Medias, o shaormerie – dacã nu mor în seara asta, înseamnã cã e comestibilã, o pizzerie, o bibliotecã, primãria, politia. Doi pasi mai la vale, dacã faci pe prima la stânga, dupã Biserica Baptista, intri în extensia orasului care seamãnã mai mult a satul Negresti. Ulite neasfaltate, case darãpãnate, copii crescuti de bunici, noroi. Nu pot sã explic de ce îmi e drag locul ãsta. Dar o sã caut pânã o sã aflu”, scrie Magda pe pagina sa.
„Îmi doresc sã-i gãsesc ceva de lucru Alexandrei”
Aceasta scoate la luminã cazuri de sãrãcie cruntã, le povesteste în mediul online si îi invitã pe oameni sã ajute:„Povestile mele de aici pentru voi sunt, cei care vreti sã interveniti în viata cuiva si s-o schimbati radical. Am cunoscut-o pe Alexandra în decembrie. Are 17 ani si niste ochi speriati, de caprioarã, de om fãrã protectie. Dupã ce mi-a spus cã a avut un bebe care i-a murit la trei luni de la nastere, m-a luat în brate si m-a strâns de parcã era prima datã când avea voie sã-si plângã durerea. Acum douã zile cand m-am dus prin mahalale, am dat bomboane copiilor sã mã ducã pânã la casa ei. Când am ajuns, a plâns. Tot repeta cã nu îi venea sã creadã cã m-am dus pânã acolo dupã ea. Sunt douã familii, care stau în douã camere, 12 oameni la grãmadã. Nu au apã în casã, gãtesc la plitã, noroi în curte sã te scalzi. Ne-am dat întalnire azi la strada principalã. Ne-am vãzut, tot stabileam ce mai facem sãptãmâna asta, sã mai iesim si noi ca fetele. I-am propus sã mergem la Profi sã cumpãrãm ceva bun sã manance la pranz. Tot rusinatã, cu ochii în pãmânt, repetã cã nu îi e foame, cã nu trebuie sã mã deranjez. La un moment dat, scoate din buzunar o foaie murdarã împachetatã la repezealã. Zice: ”Doamnã, nu vreau mâncare, dar muncesc orice vreti dacã mã ajutati cu asta”. Era o facturã la luminã, emisã în noiembrie, în valoare de 101 lei, cu data scadentã în decembrie, cu preaviz de întrerupere a energiei electrice în 7 februarie. Adicã în douã zile. Când am intrat la Profi, i-am dat un cos si i-am zis sã punã ce îi place sã mãnânce cã platesc eu si prietenii mei. La un moment dat, am dat sã iau un salam de 10 lei sã i-l pun în cos. La care ea mã opreste si zice: “E prea mult, doamnã. Mai bun e asta de 5 lei” si aratã spre un parizer baban de pe acelasi raft. Îmi doresc sã-i gãsesc ceva de lucru Alexandrei. E muncitoare, stie carte cât de cât. Îmi vine sã plâng cand vãd fete care se apropie de adolescentã si tot ce sperã sã le aduca viitorul e un bãrbat care sã le schimbe viata. Si el vine. Si le-o schimbã. De prea putine ori în bine”.
