spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

„Îngerul din lacrimã”, Iftene Cioriciu, poet al Murgeniului, a plecat la Cer!

- Advertisement -

DOLIU…Unul dintre cei mai îndrãgiti colaboratori ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza” din Bârlad, poetul Iftene Cioriciu, a trecut fulgerãtor în nefiintã. La numai 60 de ani, Iftenie Cioriciu a plecat cãtre Cer, lãsând în urma sa multe volume de poezii si multã tristete. „A fost membru al CARP Bârlad din 2006. A fãcut parte din Adunarea Generalã a delegatilor celor peste 32 000 de membri ai casei noastre. Poetul, trecut prea devreme la cele sfinte, a fost unul dintre cei mai fideli colaboratori ai Revistei <<Viata Noastrã>>, editatã de CARP Bârlad. A fost membru delegat în Adunarea Generalã a Sucursalei Murgeni. Suntem îndurerati de pierderea acestui deosebit colaborator, autor a câtorva volume de poezii extrem de apreciate.”, a spus magistrat pensionar Nicolae Mihai, presedintele CARP Bârlad.

Regretele scriitorilor locali sunt imense

„Îngerul din lacrimã”, Iftene Cioriciu,  a plecat la cer, a plecat sã le citeascã si sã le compunã minunate versuri îngerilor si lui Dumnezeu. Drum bun, maestre! Nu te voi uita niciodatã. Acum îngeri sunt în calea dumneavoastrã!”, a spus Carmen Suciu, autoarea volumului „Nãscutã Înger”, pentru care poetul Iftene Cioriciu a si compus o poezie:

„Din recele-ti tãcut de ghiatã/ Sã vii din plânsul mortii tale/ În plânsul dorului de viatã/ Sã plângem lacrima care ne leagã,/ Jubilând plânsul bucuriei/ Rugându-L pe Dumnezeu,/ De-ar vrea sã ne-nteleagã/ Sã îndulceascã plânsul/ Îmbãlsãmat în glie,/ Iar plânsul meu blajin/ Culcându-si lacrimile-n zori/ Îmbãtisînd mormântul/ De prin tãrânã si rouã sã te aleagã!”, este poezia scrisã de Iftene Cioriciu pentru cei „Nãscuti Îngeri”.

„Un om de o delicatete sufleteascã rar întâlnitã si un talent urias. Fãrã prea multã scoalã, era extrem de riguros în scrisul sãu, putând sta alãturi de poeti importanti clasici si contemporani. Politicos, patriot, corect si generos, Iftene Cioriciu  va râmâne pentru mine un om al Luminii, o flacãrã ce a ars intens si a iubit oamenii, poezia si dreptatea. Drum lin suflete…Sã duci poezia ta la îngeri si sã le spui cât de ticãlosi sunt unii ce au zile multe aici, pe pãmânt”, a scris pentru el si poeta Dorina Stoica, una dintre cele mai cunoscute scriitoare din Bârlad.

Poetul Iftene Cioriciu va fi înmormântat marti, 14 noiembrie, în satul Sãrãteni, oras Murgeni, acolo unde acesta a trãit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.