LECTIE DE ISTORIE…Profesorul Milutã Moga ne povesteste cum au trãit vasluienii, momentul Marii Uniri
Marea biruintã de la 1 Decembrie 1918 îsi are obârsiile în adâncurile istoriei noastre nationale. Unirea românilor într-un singur stat, fiind o idee de o vârstã cu neamul însusi, un sentiment care ne-a patronat existenta ca popor. Luptele purtate în secolele anterioare aratã cã pentru Marea Adunare Nationalã de la Alba Iulia, unde s-a hotãrât unirea Transilvaniei cu patria mamã, nu a fost nevoie de o pregãtire deosebitã a opiniei publice. Pregãtirea se fãcuse de sute de ani. Poporul român, urmas al dacilor romanizati, s-a plãmãdit ca o etnie unitarã si locuieste în spatiul geografic armonios, de o autenticã mãretie, în care Carpatii constituie elementul polarizator, o adevãratã coloanã vertebralã. Conditiile specifice evului mediu mijlociu, dar mai ales vitregiile care s-au abãtut, au împiedicat procesul inerent de constituire a unui stat românesc centralizat, în vatra Daciei. Cu toate acestea, aspiratia spre unitatea bazatã pe comunitatea de origine, limbã si neam a fost o permanentã vie dorintã, cea mai fierbinte nutritã de toate generatiile. “Istoria românilor, relevã cãrturarul si patriotul Ion Ghica, ne aratã cã unirea a fost totdeauna telul cel mai dorit. Ea este simbolul dorintei de a fi generatia cea mai puternicã si mai temeinicã în contra tendintelor si ambitiilor din afarã.” Un alt mare cãrturar si patriot, Mihail Kogãlniceanu, om al meleagurilor noastre, spunea “eu privesc ca patria mea toatã întinderea de la locul unde se vorbeste româneste.” Impulsionatã de înfãptuirea lui Mihai Viteazu, care în 1600 se încorona ca domn al Tãrii Românesti, al Transilvaniei si Moldovei, lupta românilor pentru unitate se intensificã, dezideratul unirii figurând în programele miscãrilor sociale si nationale din prima jumãtate a secolului al XIX-lea- revolutia pandurilor si continuarea ei progresivã, cea de la 1848. În conditiile adversitãtii celor trei imperii vecine, unirea Moldovei cu Muntenia, la 24 Ianuarie 1859, a fost consideratã prima etapã, un prim pas spre realizarea telului fundamental – Unirea cea Mare. La marea epopee româneascã nu puteau lipsi si vasluienii. În satele si orasele fostelor judete, Tutova, Fãlciu si Vaslui, din care este compus actualul judet, efervescenta patrioticã a fost de neînchipuit. În scoli, învãtãtorii si profesorii au rememorat episoade din istoria tumultoasã a neamului, i-au învãtat pe copii cântece si poezii patriotice. În biserici, preotii au slãvit pe eroii neamului, îndemnându-i pe enoriasi sã-si dea mâna într-o armonie perfectã cu fratii lor de peste fruntarii, unde vremelnic s-au aflat sub jug strãin. În cazãrmi, ofiterii au învãtat pe catane cântece patriotice întru slãvirea neamului. De la aceste evenimente nu putea lipsi nici presa, bogatã si fãcutã cu profesionalism. Ziarele din Vaslui, Bârlad si Husi, precum si din unele comune, aveau sã se întreacã în propovãduirea crezului de unitate nationalã. Astfel, în Revista satelor, publicatie editatã în comuna Bohotin, din fostul judet Fãlciu, se spunea printre altele cã, idealul unitãtii nationale trebuie sã fie cel mai înãltãtor fapt al românilor: “noi românii nu suntem numai sase milioane si nu trãim numai în România. Români sunt si în Basarabia, români sunt si în Transilvania, români sunt în Bucovina, în Maramures, Crisana si Banat. Românii sunt douãsprezece milioane. Ni s-a deschis norocul si fratii nostri pot sã se uneascã cu noi în viatã liberã. Nu-i nimeni care sã ne poatã opri, pentru cã nimeni nu stie ce clocoteste în mintile noastre….dragoste de ce-i al nostru si iubire de tarã, cã nu-i putere omeneascã care sã se poatã pune împotriva acestora si sã împiedice a ne înturluca toti fratii laolaltã si a întemeia împãrãtia româneascã”. La Vaslui, în Revista militar -literarã scoasã prin grija unui grup de ofiteri, se spunea într-un articol publicat în preajma marii sãrbãtori urmãtoarele: “Mai târziu, copile, vei vedea cã patria nu-i decât un petec de mãtase, care-si desface în razele soarelui cele trei culori strãlucitoare. Acolo, pe el stã numele tãrii, onoarea armelor sale, datoria sfântã de a alerga în rânduri de îndatã ce gornistul anuntã strigãtul de alarmã. Si fãrã a te gândi la ai tãi, sã-ti dai tot sângele tãu pentru ca el sã poatã adãuga un rând mai mult la povestea tãrii. Este apoi un nu stiu ce, care se cheamã gloria si care face ca viata, sã se strângã toatã în trupul apucat de figuri, iar atunci când cazi, rostogolindu-te la pãmânt, cea dintâi grijã ce te prinde este ca sã vezi inamicul fugind si nu mai ai timp sã te gândesti la tatãl tãu, scumpe copile, decât în pragul mortii. O natiune armatã uneste sub drapelul sãu pe cei mai alesi dintre feciorii ei, acei care lucreazã prin forta muschilor, ca si acei care valoreazã mai mult prin dreapta lor gândire, asa fel devin pentru ea, expresiunea cea mai înaltã si mai puternicã.” Ziarul “Vocea Vasluienilor” avea sã publice continutul declaratiei de unire a Basarabiei cu România, de la Chisinãu 28 martie – 9 aprilie 1918 si sã mentioneze cã “ruptã de Rusia, acuma o sutã de ani si mai bine, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului cã nãroadele sã-si hotãrascã soarta lor. De azi înainte si pentru totdeauna se uneste cu mama România.” Toate publicatiile vasluiene editate în Bârlad, Husi si Vaslui aveau sã prezinte declaratiile de la Chisinãu, Cernãuti si Alba Iulia, prin care se pecetluia unirea deplinã a românilor. Ce este mai înãltãtor decât consemnarea cu litere de aur a cuvântãrii primului ministru de atunci I.I.C.Brãtianu care, întâmpinându-i pe delegatii desemnati de marea Adunare Nationalã de la Alba Iulia, avea sã încheie cu urmãtoarele cuvinte: “vã asteptãm de o mie de ani si ati venit sã nu ne mai despãrtim niciodatã. Asa sã ne ajute Dumnezeu.” Pilda înaintasilor nostri, fãuritorii marelui act de la 1 Decembrie, trebuie sã constituie testamentul pentru actualele si viitoarele generatii în pãstrarea identitãtii nationale.
