spot_imgspot_img
11.3 C
Vaslui
23-apr.-2024

100 de euro pentru micii crescători de vaci cu lapte

- Advertisement -

Din toamnă, micii fermieri din județ care cresc între 3 și 9 vaci de lapte pot primi sprijin de la stat, denumit ajutor de adaptare excepțional.

Pentru a beneficia de această subvenție, crescătorii de animale trebuia ca, până la 7 iulie, să depună, cereri de finanțare la APIA Bacău. Potrivit reprezentanților instituţiei, au făcut acest demres în termenul legal doar 14 mici fermieri, solicitând sprijin pentru 82 de vaci cu lapte.

„Plățile pentru ajutoarele excepționale destinate producătorilor de lapte vor demara după ce APIA va stabili cuantumul pe cap de animal și au ca termen-limită data de 30 septembrie 2017.

Ajutorul financiar va ajunge la producătorii de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II) și intreprinderi familiale (IF)”, a precizat Brîndușa Rădulea, reprezentanta APIA Bacău.

Suma alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 24.284.644,98 lei, echivalentul a 5.448.041,5 euro. Or, cum, în termenul legal, au fost depuse în toată ţara cereri pentru 54.239 animale, înseamnă că se vor încasa circa 100 de euro pentru fiecare vacă.

sursa: http://www.desteptarea.ro/2017-100-de-euro-pentru-micii-crescatori-de-vaci-cu-lapte/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.