spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

5.000 de contracte de muncă au fost suspendate în Bacău, în doar câteva zile

- Advertisement -

Crește exponențial numărul persoanelor care nu mai au de lucru, contractele lor de muncă fiind suspendate de angajatori. Sunt în primul rând persoanele direct afectate de închiderea, prin decret, a restaurantelor, mall-urilor, afacerilor de îngrijire personală, cabinetelor de medicină dentară, urmate de liberii profesioniști și cei care lucrau în domenii considerate neesențiale acum. Dacă până acum două zile, numărul contractelor suspendate era de 2.000, astăzi, numărul crescuse la 5.000.

În total, la acest moment, 10 la sută din contractele din județul Bacău sunt suspendate. „Din cele 119.500 de contracte, înregistrate la începutul lunii și până la zi, numărul contractelor suspendate este de 10.600, circa 5.000 fiind înregistrate numai în ultimele zile, de la declararea stării de urgență”, a declarat Dan Buftea (foto), purtător de cuvânt al Inspectoratului de Muncă Bacău.

Din păcate, nu se știe câți vor avea și șomaj tehnic, Blocul Național Sindical atrăgând atenția că unii angajați au fost păcăliți să semneze concedii fără plată sau suspendări fără șomaj tehnic.

„Angajații trebuie să fie foarte atenți ce semnează. În cazul unui concediu fără plată și angajatul trebuie să semneze, deci să ia la cunoștință. Nu mai poate reclama apoi, dacă a semnat. La șomajul tehnic, nu vor exista decizii individuale, ci una singură, colectivă, iar angajatorul dă și o declarație pe proprie răspundere”, a mai spus Dan Buftea.

Angajatorii care au fost închiși prin decret vor putea cere șomaj tehnic pentru toți angajații, dar cei care nu sunt în această situație vor putea cere șomaj pentru 75 la sută din angajați și doar dacă afacerea lor scade cu 25 la sută….https://zdbc.ro/5-000-de-contracte-de-munca-au-fost-suspendate-in-bacau-in-doar-cateva-zile/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.