Scandalul iscat prin reţinerea de către DNA a şefului Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a scos la iveală legăturile puternice existente între urbea noastră şi cea păstorită de inculpatul cu renume de „baron local”. Procurorii anticorupţie vorbesc de nereguli privind aproape trei milioane de lei noi, sumă care nu este deloc de neglijat. Astăzi vom prezenta doar o parte dintre contractele încheiate între CJ Brăila şi firma gălăţeană Tancrad, contracte pe care cei de la DNA le consideră ilegale fiindcă nu ar fi respectat regulile simple ale unei afaceri făcute cu statul. Este de menţionat că patronul firmei Tancrad Galaţi, Cristian Cătălin Stăncic, are, potrivit comunicatului celor de la DNA, doar calitatea de suspect.
Mai scump în loc de mai ieftin
Deşi ancheta demarată de procurorii gălăţeni ai DNA este compusă din mai multe sesizări, unele chiar din oficiu, dar şi din declinări, adunate de-a lungul timpului, din 2009 şi până în prezent, contractele care prezintă hibe sunt prezentate pe larg de anchetatori în referatul prin care au cerut încarcerarea lui Bunea Stancu. Deocamdată, oamenii legii au obţinut arestul la domiciliu al inculpatului principal, măsură pe care procurorii au contestat-o, motiv pentru care cel mai probabil în această săptămână vom asista la judecarea acestui dosar de către magistraţii Curţii de Apel.