Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, în ședința de Guvern, că legea în baza căreia funcționează ANAF va fi modificată de Executiv, săptămâna viitoare, urmând să fie discutată și în Parlament. Concret, activitatea va fi suspendată doar acolo unde diferenţa de bani găsită în plus sau minus la casă va fi de 300 lei, iar decizia inspectorilor ANAF va putea fi contestată, informează Realitatea TV.
Premierul Victor Ponta a atras atenţia, din nou, inspectorilor ANAF că nu vrea să existe abuzuri şi a cerut Fiscului ca, până marţi, să finalizeze propunerile de modificare a legislaţiei, în aşa fel încât firmele cu sume nefiscalizate mai mici de 300 de lei să fie doar amendaţi, nu închişi.
„Susțin în continuare și îmi asum și înjurăturile (…) Evaziunea trebuie combătută la cele mai înalte niveluri, fiecare cetățean al României și fiecare firmă trebuie să-și plătească datoriile. Important e ca, în această campanie, să nu existe abuzuri și exagerări. Prima exagerare e cu prigoana de la ANAF în toată țara. Vreau să nu existe abuzuri, vreau să veniți cu modificarea până la suma de 300 de lei”, a declarat Victor Ponta.
Şeful Executivului a susținut, totodată, că toate aceste controale s-au dovedit utile, principalul argument fiind acela că, în primele trei luni ale anului, a crescut cu 25 la sută numărul caselor de marcat. Pe de altă parte, Victor Ponta a acuzat, în continuare, existenţa unor „campanii de presă”, pe acest subiect. În acest sens, a precizat că doar 232 din cele aproximativ un milion de societăţi, din România, au avut activitatea suspendată, şi că aşa-numita ”prigoană” a ANAF este o exagerare.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/guvernul-modifica-legea-anaf_1667642.html#ixzz3WDSJkjw0
Follow us: @realitatea on Twitter