spot_img
spot_img
16.6 C
Vaslui
13-iul.-2025

Primarul din Rafaila, grav accident în Germania! (foto, video)

- Advertisement -

SOC…Constantin Fânariu, primarul comunei Rafaila, este internat în stare gravã într-un spital din Koln, în Germania, în urma unui grav accident rutier produs pe o autostradã. Accidentul s-ar fi produs în urmã cu aproape zece zile, duminicã, 29 martie. Conform unor informatii primite de la apropiati ai primarului, Fânariu ar fi plecat în Germania sã cumpere un mini-autocar, pentru firma de transport a familiei sale. În apropiere de Koln, mini-autocarul în care se afla primarul, condus chiar de cãtre edil, ar fi iesit dintr-o benzinãrie, moment în care a fost lovit în spate de un TIR, condus de un sofer olandez. TIR-istul ar fi adormit la volan, conform unor informatii neoficiale, si a lovit în plin masina în care se afla primarul. “Am vorbit cu Costicã (primarul de la Rafaila, n.r.) si a spus cã dacã stâlpul în care a fost proiectat l-ar fi lovit cu 15 centimetri în fatã ar fi fost fatal pentru el, i-ar fi strivit capul, dânsul era sofer în microbuz, era singur în acel moment. TIR-ul a dãrâmat niste stâlpi de pe autostradã. Costicã nu e vinovat de accident”, a spus o sursã credibilã.

Primarul Constantin Fânariu este pe un pat de spital din Koln, de mai bine de o sãptãmânã de zile, si are nevoie de asistentã juridicã, dupã ce a suferit un grav accident rutier în Germania. Surse demne de încredere sustin cã primarul a plecat în Germania pentru a-si cumpãra un microbuz pentru firma sa de transport. La întoarcere spre casã, acesta se afla în microbuzul cumpãrat, mai precis un mini-autocar. Era la volanul masinii, pentru care achitase în jur de 12.000 euro. Nu se stiu prea multe detalii, dar surse demne de încredere sustin cã în apropierea unei benzinãrii, primarul Fânariu ar fi iesit din benzinãria respectivã, ar fi trecut pe banda de refugiu, dorind sã se înscrie în trafic, pe autostradã. În acel moment, din spatele mini-autocarului a venit în mare vitezã un TIR cu numere olandeze, cu o vitezã ametitoare. Masina cu care circula primarul Fânariu a fost lovitã în plin de mastodontul de 40 de tone, care a dãrâmat niste stâlpi de pe autostradã. Se pare cã soferul TIR-ului, un olandez, a adormit la volan, astfel cã masina a iesit de pe autostradã, nu înainte de a distruge masina primarului Fânariu. Acesta a ajuns în spital mai mult mort decât viu, însã acum este în afara oricãrui pericol, desi are dureri foarte mari. “Este în spital, la Koln, de mai bine de o sãptãmânã. Are o tijã la femur, are dureri mari, este lovit si la cap, la gambã, este în stare destul de gravã, însã este în viatã. Mi-a spus cã un sofer de TIR l-a luat din spate. Nu stie limba, este speriat si nu stie ce sã facã, mai ales cã firma care a transportat microbuzul îi cere 6.000 de euro pentru transport. Are probleme si cu firma de asigurãri, pentru spitalizarea în Germania, dar nu stie deloc limba germanã”, spune un apropiat al lui Fânariu. Acesta a sunat, în ultimele zile, mai multi apropiati, primari din judetul Vaslui sau prieteni apropiati, cãrora le-a spus cã are nevoie urgentã de avocat, pentru cã situatia sa este foarte grea. Are noroc cã, auzind de situatia sa, în ajutor i-a venit un avocat care îl ajutã cu problemele de ordin juridic, destul de mari, în timp ce starea de sãnãtate a primarului este destul de gravã. “Nu mai stiu ce e cu mine, mã doare piciorul, ajutati-mã cu un avocat, sunt într-o situatie foarte grea”, ar fi spus primarul de la Rafaila, conform unor surse demne de încredere. Am încercat sã contactãm colegii de partid ai primarului de la Rafaila, însã niciun pesedist nu stia de drama prin care trece colegul lor, pe un pat de spital din Koln.

Viceprimarul din Rafaila: “Dl. primar a mers cam 3-400 de metri si a fost lovit din spate de TIR”

“Dl. primar era singur în microbuz, tocmai ce îl cumpãrase din Germania. A intrat într-o benzinãrie, în apropiere de Frechen, la 20 de kilometri de Koln. Si-a cumpãrat rovinietã, a bãut o cafea si a alimentat, dupã care a iesit din nou pe autostradã. A mers pe banda de refugiu cam 3-400 de metri, ne-a spus cã a apucat sã schimbe viteza a patra, atunci când a fost lovit în spate de TIR. Nu a fost dânsul vinovat. TIR-ul, din câte mi s-a spus, a lovit în spate putin stânga, dupã care microbuzul s-a rotit si s-a înfipt într-un stâlp. Lovitura a fost în partea din stânga, impactul cu stâlpul, chiar pe partea soferului, la câtiva centimetri de acesta. Dacã ar fi fost mai aproape de stâlp, s-ar fi produs o nenorocire. Dl. primar are fracturã de picior, are coaste rupte, e lovit la mâna stângã, dar e bine. Nu stiu nimic de reparatii si de suma cerutã de firma care a reparat masina, stiu cã acum dl. Fânariu si-a luat avocat si se va lupta pentru a iesi adevãrul la ivealã, dânsul nu e vinovat cu nimic”, a spus viceprimarul comunei Rafaila, Gabriel Sandu.

Primul avocat era mânã în mânã cu firma de transport care cere 6.000 de euro pentru transportul mini-autocarului avariat!

De ieri, primarul Fânariu are un avocat de origine românã, un sas, care îl va ajuta sã se lupte cu lãcomia unor firme germane, ca si a unor avocati din Germania. Initial, primarul a avut un avocat din oficiu, un neamt care, se spune, era mânã în mânã cu firma de transport care a ridicat epava miniautocarului de pe autostradã. Când a realizat cã primarul român nu stie o boabã de germanã, avocatul ar fi încercat sã-l fraiereascã pe român si asa a apãrut o facturã de 6.000 de euro de la firma care a remorcat epava de pe autostradã si pânã la un garaj din Koln. Cum-necum, primarul a mirosit cã nu e în regulã cu acel avocat si a dat sfoarã în România, sã fie ajutat cu un alt avocat, care sã stie si limba românã. De ieri, Constantin Fânariu este asistat de un avocat de origine românã, un sas. Acesta a declarat pentru VRN cã va lupta în instantã pentru a anula acea facturã de 6.000 de euro, care ar fi trebuit sã fie imputatã celui care a produs accidentul, soferul de TIR olandez. Profitând de faptul cã primarul de la Rafaila nu cunoaste deloc limba germanã, nemtii au încercat sã-l fraiereascã cu o sumã imensã, desi nu era vinovat de producerea accidentului. Si mai curios, a fost operat la Koln de un medic de origine românã, cu care primarul a putut sta de vorbã. Medicul i-a spus cã are o vertebrã deplasatã si cã va astepta câteva zile, sã vadã dacã îsi revine la loc, altfel îl va opera la spate, dupã care a plecat în mini-vacanta de Paste a catolicilor. De zile întregi, primarul Fânariu asteaptã sã fie operat, de cãtre un medic român care a preferat sã plece în vacantã, în loc sã aibã grijã de pacientul sãu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.