O familie din Capitală riscă să ajungă în stradă chiar dacă a cumpărat un apartament de la stat. Casa în care a stat de peste 37 de ani a fost revendicată în instanţă. Judecătorii au dat câştig de cauză celor care au revendicat chiar dacă trei expertize au scos la iveală faptul că apartamentul nu corespunde celui din acte. Acum, patru persoane, printre care şi un copil în clasa a VIII-a, vor fi evacuate.
Apartamentul familiei Vlădescu a fost revendicat în instanţă de către persoane care pretind că ar fi rude ale foştilor proprietari şi care au încercat să obţină mai multe apartamente din bloc. Instanţa le-a respins însă cererea. La doi ani după hotărârea instanţei, familia a decis să cumpere de la stat apartamentul. De atunci, a început calvarul. Revendicatorii au deschis un nou proces şi au acuzat familia de rea credinţă.
Cei care pretind că sunt rudele foştilor proprietari au încercat să tergiverseze procesul şi au adus în instanţă tot felul de acte pentru a încărca dosarul.După ce dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorii au cerut o expertiză tehnică. Chiar dacă experţii au decis că apartamentul familiei Vlădescu nu corespunde cu cel din actele aşa-zişilor moştenitori, judecătorii Curţii Supreme au decis definitiv şi irevocabil că imobilul trebuie retrocedat.