Dezvăluiri incendiare în Dosarul „Referendumul”. Procurorul a afirmat, în faţa judecătorilor, că martorii apărării în acest dosar, printre care şi Victor Ponta, s-ar fi înţeles în privinţa declaraţiilor pe care să le facă în instanţă. În acest caz, DNA a cerut ca Liviu Dragnea să fie condamnat la închisoare cu executare. Pedeapsa în acest caz ar putea fi de 5 ani de închisoare.
Confruntare finală între acuzare şi apărare în dosarul Referendumului. Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat cercetarea judecătorească și va asculta, miercuri, pledoariile finale ale avocaților inculpaților din dosarul „Referendumul”, în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată alături de peste 70 de persoane în legătură cu organizarea referendumului pentru demiterea președintelui, în 2012.
Procurorul de ședință al DNA a cerut deja o pedeapsă cu executare pentru acuzațiile care i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul”. Acesta nu a formulat, însă, un cuantum al pedepsei și a spus că este atributul instanței supreme să o stabilească.
„Considerăm că martori propuși în apărare au discutat înainte de termen cu inculpatul pentru a cădea de acord ce să spună în instanță”, a spus procurorul de ședință, citat de AGERPRES. El a precizat că folosul necuvenit pe care îl urmărea Dragnea era îndeplinirea cvorumului la referendum.
Procurorul a mai cerut și aplicarea pedepsei complementare în cazul lui Liviu Dragnea, pe lângă pedeapsa cu executare.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dosarul-referendumul-procuror-ponta-si-dragnea-s-au-inteles-pe-declaratii_1681147.html#ixzz3Y2HTCZdf
Follow us: @realitatea on Twitter