Societatea Europeană pentru Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID) trage un puternic semnal de alarmă în ceea ce priveşte antibioticele
Conform specialiştilor, în zece ani un milion de persoane ar putea să-şi piardă viaţa din cauza abuzului de antitiotice care treptat îşi pierd capacitatea de a mai fi utile în tratamentul bolilor infecţioase.
Acest grav avertisment este lansat în momentul în care cei mai importanţi specialişti în domeniul bolilor infecţioase se vor reuni la Congresul de la Copenhaga, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a studia soluţiile capabile să rezolve aceste grave probleme.
Potrivit cifrelor, între 25 şi 30.000 de europeni mor, în fiecare an, ca urmare a rezistenţei antimicrobiene şi numărul total al deceselor depăşeşte, la nivel global, 400.000.