* Contractele cu operatorii privaţi din transportul de persoane vor fi reziliate unilateral * Pe baza prevederilor contractuale, însă, transportatorii sunt obligaţi să-şi continue activitatea pe traseele Galaţiului
Gălăţenii dependenţi de transportul local vor avea din nou de ales, de astăzi, între autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele societăţii publice Transurb şi microbuzele private. Greva şoferilor de maxi-taxi s-a încheiat, iar din această dimineaţă transportul privat va funcţiona în regim regulat. Operatorii au decis să scoată din nou cele 180 de microbuze din parcări, după ce autorităţile au găsit soluţia pentru ca ei să-şi continue activitatea pe termen aproape nelimitat.
Rezilierea ca soluţie
„Aveţi încredere în ce vă spun, mergeţi la muncă! Rugămintea mea e una de la om la om: nu vă agravaţi situaţia, pentru că aveţi patru zile de când n-aţi prestat. Suntem obligaţi să vă cerem, contractual, daune-interese”, le-a spus primarul Marius Stan zecilor de şoferi de maxi-taxi, care îl aşteptau, ieri după-amiază, pe treptele Prefecturii, să vină la şedinţa Consiliului Local. Patronii lor aşteptau deja să ia cuvântul în faţa aleşilor întruniţi în şedinţă ordinară. Trebuie spus că, la prânz, edilul a discutat din nou atât cu operatorii de transport, cât şi cu o delegaţie a şoferilor.
În faţa aleşilor locali, prin vocea lui Teodoru Dobriţoiu, operatorii şi-au expus principala doleanţă: prelungirea cu încă doi ani a licenţelor de transport, care expiră pe data de 8 mai.