S-a stins un mare dascãl!
Vineri, 8 mai, Vasluiul a primit o veste tristã. Profesorul Constantin Poianã, distins slujitor al scolii vasluiene, a plecat dintre noi, rãpit de o fortã brutalã, de neînvins. Profesorul a fãcut pasi mari cãtre liniste, dupã o carierã didacticã în care si-a legat viata cu folos si cu suflet de scoalã. Nãscut pe 25 septembrie 1941, la Bucuresti, prof. Poianã a urmat Facultatea de filologie a Universitãtii iesene. În 1963, este repartizat la scoala Muntenii de Sus si, în aceeasi zi, este numit director al scolii. Va deveni unul dintre cei mai longevivi directori de scoli, numele lui legându-se de scoli precum Scoala pentru Surzi Vaslui, Liceul “Ion Mincu” Vaslui, Scoala nr. 7 Vaslui si Scoala nr. 4 “Elena Cuza” Vaslui. Cu perseverentã si tenacitate, cu dãruire si rigoare exemplarã, prof. Poianã a fost directorul care a schimbat profund si incontestabil statutul, imaginea si pozitia acestor scoli în ierarhia învãtãmântului vasluian. Reper de valoare profesionalã, profesorul Constantin Poianã îsi urmeazã si chemarea de dascãl de limba românã, aplecându-se cu competentã si pasiune cãtre elevii sãi, pe care si-i apropie cu cãldurã domoalã, în spatele cãreia se ascund mereu intransigenta si responsabilitatea. A fost metodist si director al Casei Corpului Didactic Vaslui, implicându-se în activitatea de cercetare stiintificã, concretizatã în programe scolare si articole de specialitate. A pus umãrul serios la lansarea în circuitul turistic scolar a taberei fanion a judetului, Poiana Cãprioarei. În cei 43 de activitate didacticã, din care 21 ca director de scoalã si 22 în functii de îndrumare si control, profesorul Poianã s-a bucurat de aprecierea elevilor, a pãrintilor si nu numai. A primit în douã rânduri, din partea Ministerului Învãtãmântului titlul de “Profesor evidentiat”. Comunitatea, la rândul sãu, i-a respectat si recunoscut meritele, fiind ales în trei rânduri consilier local, 1996-2000; 2000-2004, independent; 2004-2008; si consilier judetean în perioada 2012-2016. Plin de vitalitate, cu un aer firesc si un zâmbet mereu tânãr si întelept, profesorul Poianã avea pasiunea lucrului bine fãcut. Avea o gândire rafinatã si o ironie finã si plinã de farmec dar, mai ales, stia sã vorbeascã cu oamenii, sã le descopere acestora ceva ce meritã sã fie pus în luminã. Avea intuitia valorilor si un fler infailibil în acest sens. Plecarea sa a fost la fel de discretã si demnã, ca întreaga sa viatã. Numele profesorului Constantin Poianã nu va pleca odatã cu trupul; el va rãmâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut si iubit cu adevãrat. Corpul neînsufletit este depus la capela bisericii Adormirea Maicii Domnului din Vaslui, iar acolo toti cei care l-au cunoscut pe regretatul profesor pot merge sã-si ia rãmas bun de la el. Slujba de înmormântare va avea loc în ziua de 12 mai, la orele 11.00.
Cartea de vizitã a unui reputat dascãl vasluian
De-a lungul timpului, profesorul Poianã s-a fãcut remarcat prin succesele elevilor sãi, asa cum îi si plãcea sã spunã. Pe unde s-a oprit, a încercat sã sãdeascã în sufletele elevilor dragostea pentru limba românã si pentru carte, în general. A fost unul dintre cei mai longevivi directori de scoalã din Vaslui. Iatã începuturile sale: “M-am nãscut într-o zi de 25 septembrie 1941, la Bucuresti. Am învãtat însã la Ploiesti, apoi la Fãlticeni, iar studiile superioare mi le-am desãvârsit la Iasi. Se pare cã asa a vrut destinul sã mã apropie cu pasi repezi de Vaslui. Mi-am început cariera la 21 de ani, ca profesor la scoala din Munteni de Sus. Aici am reusit sã construiesc prima scoalã din cariera mea. A fost primul obiectiv marca Poianã. Aici am lãsat si prima pãrticicã din sufletul meu”, declara profesorul, acum zece ani în Evenimentul de Iasi. Dupã episodul Munteni de Sus, profesorul Poianã ajunge sef la Organizatia de Pionieri (1966) si ajutã substantial la construirea Taberei “Poiana Cãprioarei”. În anul 1974 vine director la Scoala de Surzi si se implicã în ridicarea cantinei acestei instituitii de învãtãmânt, a cãminului si a centralei termice. În 1997 este numit director la Scoala Gimnazialã “Elena Cuza”, de unde si iese la pensie. “Nu cred cã este o laudã cã am reusit sã fac din aceastã scoalã una fanion a învãtãmântului vasluian. E meritul elevilor nostri. Ei au dovedit cã au drag de carte. Eu, în paralel cu activitatea didacticã, am acordat o atentie deosebitã si sustinutã cercetãrilor stiintifice. Am publicat o serie de materiale în Tribuna Învãtãmântului si în alte reviste de specialitate”, declara în acea vreme profesorul Poianã. Însã, cea mai complexã activitate din viata directorului Poianã a fost cea dintre anii 1980-1997, în fotoliul de director la Liceul nr. 3, cu profil constructii (actualul liceu “Ion Mincu” – n.r.). Aici învãtau peste 2.000 de elevi, veniti în special din mediul rural. “Erau probleme atât cu disciplina, cât si cu frecventa. O muncã de Sisif am dus. Lucram câte 14-15 ore pe zi. Discutii cu elevi, cu pãrintii acestora, cu cadrele didactice. Cred cã a fost provocarea vietii mele. Adormeam cu gândul la aceastã scoalã, mã trezeam cu aceleasi gânduri si cu solutii de rezolvarea unor probleme. Nu am fost niciodatã prea voinic, atunci arãtam chiar pirpiriu, dar am reusit sã mã impun prin muncã, nu prin staturã”, îsi amintea Constantin Poianã, la taifas cu ziaristii. Cum era si firesc, în decursul anilor, unii l-au iubit, altii mai putin, dar a reusit sã se comporte cu toti exemplar. Dacã nu ar fi fost asa, nu ar fi reusit sã reziste atât timp într-o astfel de functie. “Ies la pensie cu satisfactia muncii împlinite. În centrul activitãtii mele de 42 de ani a stat elevul. Uneori, poate mi-am neglijat familia. Am fost însã norocos, pentru cã cei de acasã m-au înteles si m-au sustinut”, a fost declaratia pe care a dat-o ziarului nostru exact când s-a pensionat. Chiar dacã se pensionase, Constantin Poianã nu avea sã disparã din viata municipiului. A urmat cariera politicã ca si consilier local la a treia legislaturã, fapt ce dovedeste fãrã tãgadã cã oamenii l-au considerat valoros. Mai mult, Constantin Poianã se gândea sã deschidã o scoalã particularã la Vaslui. “Dacã voi gãsi un om de afaceri interesat, am de gând sã deschid o scoalã particularã la Vaslui. Stiu cã puterea economicã aici este destul de scãzutã dar, mai cred cã existã oameni care s-ar încumeta la un astfel de proiect”, argumenta dascãlul nu cu mult timp în urmã. Însã avea sã aparã boala si toate visurile sale se nãruiserã. A abordat boala cu mult curaj, iar entuziasmul avea sã-i mai lungeascã viata cu un an. În tot acest timp, desi tratamentele chinuitoare îl extenuau, consilierul Poianã nu rata nicio sedintã de Consiliu Judetean. Ca profesor, s-a ghidat mereu dupã ideea cã “Scoala reprezintã sufletul, lumina si bunãstarea unui popor”. Cariera sa în învãtãmânt e cã a iubit scoala mai mult ca orice si a slujit-o cu mult devotament. Ca om politic, avea o vorbã: “atunci când treci pe stradã si din 10 oameni 8 te salutã, e un lucru mare si stii cã ai lãsat ceva în urma ta”. Într-adevãr pe dascãlul Poianã îl salutau toti vasluienii. Mare pãcat cã a plecat dintre noi!
Dumnezeu sã-l odihneascã!
