spot_img
spot_imgspot_img
26.8 C
Vaslui
02-iun.-2024

Avem prima pozã cu primarul de la Rafaila, dupã accidentul din Germania!

- Advertisement -

EXCLUSIV Ieri, la prânz, l-am întâlnit pe primarul comunei Rafaila, Constantin Fânariu, dupã teribilul accident produs în Germania, acum douã luni. Vesel si multumit cã a ajuns acasã, primarul a spus cã este lovit în foarte multe locuri, însã se bucurã cã este în viatã si cã Dumnezeu i-a mai dat o sansã. “Am avut foarte multe fracturi, puteam sã fiu mort. Am multe suruburi în corp, sunt lovit la cap, la brat, la picioare. Impactul a fost dur. Dacã nu se prinde carne si se înnegreste osul, locul în care au fost fãcute operatiile, mã tem cã va trebui sã-mi pun protezã. Cred cã soferul ãla de pe TIR a tras stânga tare de volan, de asta m-a distrus în asemenea hal impactul cu camionul”, a spus primarul, care vine zi de zi la muncã în cârje. Cât priveste asigurarea masinii si sumele la care, probabil, ar avea dreptul din partea firmelor de asigurãri, Fânariu a spus cã nu-l mai intereseazã nimic. “Bine cã sunt acasã, am sã mã fac bine, chiar dacã vor mai trece niste luni pânã atunci”, mai spune edilul. Acum primarul de Rafaila merge în cârje, ustensile care au costat 30 de euro, cumpãrate tocmai din Germania. Piciorul stâng, cel fracturat în mai multe locuri în urma impactului cu TIR-ul, nu-l va putea pune în pãmânt multe luni de zile, de acum încolo, însã asta nu-l împiedicã pe primar sã se bucure de faptul cã a scãpat cu viatã. “Noroc cã am cumpãrat rovinietã, am dat 136 de euro la acea benzinãrie, cu câteva minute înainte sã fiu lovit de TIR, altfel cine stie ce as mai fi fost pus sã plãtesc. Oricum, nu mai conteazã acum ceea ce s-a întâmplat, parcã m-am nãscut a doua oarã”, ne-a spus primarul Fânariu. Nu-l mai intereseazã de despãgubiri sau alte probleme cu firmele de asigurãri, e multumit cã a scãpat cu viatã si a ajuns acasã, la familie si consãteni. “O sã am nevoie de un medic ortoped, sã mã consulte, mai am multe de tras la picior, dar cred cã va fi bine. M-am întors la treabã, asta e important pentru mine”, a mai spus primarul, schiopãtând în timp ce se îndrepta spre o masinã, condusã de un prieten de-al sãu. Reamintim cã, pe 19 martie, primarul a fost victima unui grav accident rutier, în urma cãruia un autobuz pe care plãtise 12.000 de euro a fost distrus complet. A trebuit sã stea multe zile într-o clinicã din Germania, unde a fost operat de un medic român de mai multe ori.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.