Fostul şef de stat Traian Băsescu a fost marţi seara în vizită la Elena Udrea, care se află în prezent la arest la domiciliu în dosarul „Gala Bute”, potrivit România TV.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat încă de luni, într-un interviu la psnews.ro, că o va vizita pe Elena Udrea, însă că fosta şefă PMP are „mare nevoie de linişte”, după ce a stat 72 de zile în detenţie.
Fostul şef al statului a precizat că a înțeles că Elena Udrea a stat 72 de zile într-o celulă destul de mică şi crede că „ce îi trebuie acum este să vadă că poate sta singură într-o cameră”.
Întrebat ce anume va discuta cu Elena Udrea, Băsescu a spus că vor vorbi lucruri „care o privesc pe ea, în primul rând”.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/traian-basescu-in-vizita-la-elena-udrea-care-se-afla-in-arest-la-domiciliu_220212.html