– interviu cu Lucian Antoniu, directorul sucursalei Bacau a Companiei Nationale „Loteria Româna”
• Domnule director, cei care nu va cunosc, presupun ca si-ar dori sa stie cine este Lucian Antoniu?
• Frumoasa intrebare, chiar frumoasa. Sunt un cetatean al Bacaului, nenascut, insa, pe aceste meleaguri, ci in Slatina, judetul Olt, dar devenit bacauan prin adoptie, din 1954. Oras care mi-a oferit de toate, de la educatie, pâna la satisfactie profesionala. M-am format la scoala generala, liceu, in Bacau, si am revenit, la incheierea studiilor universitare, in acest frumos oras. In rest, sunt un om normal, obisnuit, cu parti bune, cu parti rele.
• Presupun ca nu sunteti la „Loteria Româna” de o vesnicie. Ati mai trecut si prin alte locuri.
• Intr-adevar, cariera mea a avut foarte, foarte multe puncte de referinta si cu activitati chiar deosebite. La terminarea facultatii, initial, am fost repartizat la Intreprinderea de Piese Auto Iasi care m-a pus la dispozitia Centralei Industriale de Autocamioane si Turisme Brasov, si care m-au trimis la „Autobuzul” Bucuresti. Tot plimbându-ma prin aceste trei mari orase, si neavând o locuinta – sotia era studenta in Iasi – am optat pentru Bacau, la Intreprinderea de Suruburi, ulterior denumita Mecanica Bacau, in prezent, Subex. Asadar, am fost rerepartizat, deci schimbare de repartitie, ca analist in cadrul Oficiului de Calcul de aici. Acesta a fost inceputul carierei mele profesionale. Am intrat in activitate, efectiv, in Bacau, in data de 10 decembrie 1975. Iar, la un an de la terminarea facultatii, urmare a unei conjucturi favorabile mie, seful de la Oficiu de Calcul fiind adventist – la acea vreme, nu se admitea sa nu lucrezi sâmbata – am fost numit coordonatorul Oficiului de Calcul, un compartiment nou in intreprindere.
• A fost un soi de noroc…
• Da, sa zicem, insa marele meu noroc s-a numit mai curând Lungeanu Gheorghe, directorul Intreprinderii de Suruburi de la acea vreme, caruia in port o recunostinta vesnica, pentru ca m-a format fara sa-mi si creeze aceasta impresie ca ma dascaleste sau ca se ocupa de formarea mea profesionala. Am avut un mentor deosebit care, iata, implineste luna viitoare, in 6 iunie, 90 de ani. M-a numit, asadar, sef la un compartiment absolut nou, cu o activitate noua. Va dati seama ce insemna, la acea data, informatica, in conditiile in care Subexul de atunci era o intreprindere cu un profund caracter muncitoresc, marea majoritate a angajatilor nu aveau studii superioare, cel mult medii, si a trebui sa ma lupt nitel cu mentalitatea asta a lor si sa incerc sa-i fac sa inteleaga noutatea pe care o aducea informatica. Cert e ca, pe atunci, bacauanii nu aveau un calculator, erau doar masini de facturat si contabilizat si calculatoare de birou, care nu aveau nici pe departe performanta calculatoarelor de astazi. Ca o paranteza, va spun ca am reusit sa promovez o investitie inemnata, cu sprijinul domnului director Lungeanu, evident, si cu aprobarea Consiliului de Stat si, implicit, a presedintelui tarii. Era a doua investitie pe tara intr-un astfel de domeniu, dupa cea de la Intreprinderea „23 August” din Capitala, unde pe acea zona era deputat tovarasa Ceausescu, deci Cabinetul 2. Va dati seama ce insemna acest lucru – o investitie intr-un centru neproductiv – când toata lumea se axa pe construit intreprinderi, pe agricultura, pe productie etc. Cu atât mai mult putem considera acest lucru o mare realizare.
– See more at: http://www.desteptarea.ro/ma-pot-numara-printre-castigatorii-categoriei-i-a-jocului-vietii/#sthash.rCBngkqS.dpuf
