spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

Planul doctorului Ilies: sã fie înmormântat chiar de Înãltare!

- Advertisement -

Diferenta dintre credinta adevãratã si credinta bolnavã

DECIZIE … Familia renumitului chirurg i-a interzis amantei sã vinã la slujba sumarã de înmormântare

SURPRIZE…Detalii surprizãtoare ies la ivealã în cazul sinuciderii medicului Augustin Ilies. Starea de depresie pe care acesta o traversa de câteva sãptãmâni a fost accentuatã în ultimele zile de mai multe scandaluri si întâmplãri care l-au fãcut, într-un final, sã-si punã capãt zilelor. Din câte se pare, acesta a fost extrem de dezamãgit de faptul cã cererea sa de revenire în spital a fost, mai întâi, discutatã în cadrul sedintei Comitetului Director al Spitalului si abia apoi aprobatã. Aceastã discutie a fost necesarã din cauzã cã medicul Ilies urma un tratament pentru depresie si teoretic acesta nu mai putea opera fãrã avizul unui psiholog. De altfel, dacã se întorcea, o putea face doar în ambulatoriu, pânã când se vindeca. Asa se explicã si concediul fãrã platã pe care acesta si l-a luat pânã la 1 iulie 2015. Al doilea motiv care a accelerat decizia de a se sinucide l-a reprezentat faptul cã de ziua lui, aniversatã sâmbãtã, pe 16 mai, prea putini prieteni si colegi l-au sunat pentru a-l felicita. “Anii trecuti suna telefonul încontinuu. Acum m-au uitat cu totii” s-a plâns medicul celor care l-au felicitat la zi aniversarã. Un alt motiv pentru care medicul a cedat a fost cearta de duminicã dintre sotie si amantã, când cele douã au fost de gardã. Surse din spital ne-au spus cã Gina Gandu i-ar fi reprosat sotiei medicului cã nu a fost luatã si ea la Slãnic Moldova, acolo unde familia Ilies si-a petrecut weekendul, si chiar ar fi sãrit la bãtaie la doamna doctor Ilies. Cu o precizie de chirurg, ultimul calcul fãcut de doctor a fost chiar ziua înmormântãrii. Credincios fiind, acesta a vrut ca sã fie înmormântat chiar de Înãltare, când cerurile sunt deschise, însã de fapt s-a dovedit cã credinta sa era una bolnavã. Asa se explicã de ce a ales sã se sinucidã chiar luni, fiind stiut cã în astfel de cazuri sinucigasii premediteazã cu mult timp înainte gestul extrem.

Nu mai existã nici o urmã de îndoialã cã decizia sa de a se pensiona subit, lucru care a condus la depresia în care a cãzut doctorul Ilies, a fost cauzatã de arestarea celor douã colege de la sectia de Obstetricã-Ginecologie. Reputatul chirurg a crezut cã anchetatorii Directiei Generale Anticoruptie sunt si pe urmele lui, de aceea la mijlocul lunii aprilie a înaintat cu o grabã nejustificatã cererea de pensionare anticipat. Însã ultimele întâmplãri si scandaluri din spital si nu numai aratã cã decizia de a se sinucide nu a survenit nicidecum de frica procurorilor, ci mai degrabã de felul în care a fost tratat de cei apropiati, cei dragi lui, dupã ce a decis sã se pensioneze. Prin cererea de reluare a activitãtii în cadrul Spitalului Judetean Vaslui, doctorul Augustin Ilies a arãtat cã a trecut peste temerea de actiunile procurilor, însã mai avea nevoie de un singur lucru pentru a depãsi depresia, sprijinul prietenilor, al celor apropiati lui. Din pãcate, ajutorul nu a venit, ba din contrã. În ordinea cronologicã a picãturilor care au umplut paharul, prima a fost cea a Comitetului Director al Spitalului în data de 30 aprilie. “Cererea dumnealui de reluare a activitãtii a fost supusã discutiilor în cadrul sedintei Comitetului Director al spitalului si a fost aprobatã” declara la acea vreme managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Numai cã doctorul Ilies nu se astepta ca cererea sa sã treacã prin “filtrul” discutiilor, desi era constient cã atât timp cât se afla sub tratament pentru depresie nu putea opera. De acest motiv ceruse sã lucreze în ambulatoriu. Orgolios si sub depresia severã i s-a pãrut cã sub lumina realizãrile avute si faptul cã timp de 30 de ani a fost seful sectiei de Chiriurgie Pediatricã, i-a fost trasã o palmã. Medicul Ilies se astepta ca cererea sa sã fie aprobatã fãrã discutii. Faptul cã au avut loc dezbateri pe tema revenirii sale, l-a dezamãgit foarte mult. A doua picãturã “a curs” sâmbãtã,16 mai, când medicul Ilies a împlinit vârsta de 64 de ani. Simtind cã trece printr-o perioadã dificilã si cã este tot timpul trist, copiii împreunã cu sotia au decis sã sãrbãtoreascã ziua aniversarã a medicului în statiunea Slãnic Moldova. “M-au scos copiii la munte” a spus acesta finului sãu, Nelu Tãtaru, când acesta l-a felicitat de ziua sa si l-a întrebat unde este. La munte, acesta a fost foarte dezamãgit de numãrul telefoanelor primite pentru a-l felicita. “Anii trecuti suna telefonul încontinuu. Acum m-au uitat cu totii” ar fi spus medicul celor care si-au fãcut timp pentru a-l felicita la zi aniversarã. Ultima picãturã care a umplut paharul a avut loc duminicã, când, întoarsã de la Slãnic Moldova, sotia medicului Augustin Ilies s-a certat puternic cu cea cu care doctorul trãia în ultimii ani, asistenta Gina Gându. Potrivit unor surse din spital, aceasta din urmã chiar ar fi sãrit la bãtaie la doamna Ilies, reprosându-i faptul cã ea nu a fost luatã la Slãnic Moldova. Ca urmare a disputei de duminicã, familia Ilies i-a interzis asistentei sã participe la funeraliile medicului.

Doctorul Ilies si-a calculat ziua înmomântãrii, de Înãltare

SLUJBA SINUCIGASULUI…Persoanã credincioasã, medicul Agustin Ilies si-a premediat sinuciderea. Acesta a ales sã se sinucidã luni pentru ca înmormântarea sã aibã loc joi, chiar de Înãltarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri. Însã ce-a omis doctorul este cã înmormântarea sa va fi una sumarã, fiindcã sinucigasilor le este interzisã oficierea slujbei înmormântãrii si a oricãrui fel de slujbã de pomenire. Este vorba de canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei, care opreste a se aduce jertfã, adicã a face pomenire cu Liturghie, pentru sinucigasi. În Pravila de la Govora din anul 1640, se spune: „Cine se va ucide singur de bunã voie, acestuia sã nu i se cânte nici sã i se facã pomenirea lui niciodatã, iar de va cãdea fãrã voia lui, si va muri, acestuia sã i se cânte si sã i se facã pomeniri.” (glava 40). În cazul doctorului Ilies, teoretic preotul merge doar la groapã, care de obicei se sapã într-o margine a cimitirului, nu la rând cu ceilalti parohieni, si aici sãvârseste doar un trisaghion (cântã „Sfinte Dumnezeule” de 3 ori). Aceastã practicã se aplicã în toatã Biserica noastrã si asupra ei Sfântul Sinod nu a mai luat vreo hotãrâre. Unii sunt de pãrere cã s-ar putea face o slujbã sumarã cu aprobarea episcopului, numai la mormânt, fãrã a fi dus în bisericã, celor sinucigasi a cãror moarte ar avea motive de îngãduintã, cu conditia, ca preotul sã nu facã necrologul (slujba de înmormântare), ci numai sã vorbeascã de pãcatul sinuciderii cu scop moral si pastoral („Mai bunã este moartea decât viata amarã sau decât boala necontenitã” – Sirah 30;17; vezi si Filipeni 1;21-30). În cazul doctorului Ilies, episcopul Husilor, Preasfintitul Pãrinte Corneliu, a delegat un preot de la Biserica “Cuvioasa Parascheva”, bisericã la care medicul Ilies mergea foarte des, pentru a tine o slujbã specialã, în afara bisericii. Având în vedere cã trupul neînsufletit al chirurgului este depus la capela bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, slujba sumarã va fi fãcutã în curte, la ora14.00, clopotele nu se vor trage, iar preotul nu va tine nicio cuvântare, doar o rugãciune care se spune pentru toti mortii. S-a permis celor din spital sã vorbeascã si acest lucru poate fi considerat ca o mare îngãduintã fatã de personalitatea celui care a fost doctorul Ilies.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.