Conducerea Electrocentrale, producătorul de agent termic aflat în insolvenţă încă de anul trecut şi, de la 1 aprilie, în conservare, este acuzată că plăteşte o serie de angajaţi ai societăţii fără ca aceştia să muncească, ci doar pentru simpla prezenţă la locul de muncă. În urmă cu doar câteva zile, pe adresa redacţiei a sosit o sesizare din partea unei persoane – care a dorit să îşi păstreze anonimatul, dar despre care bănuim că este angajată în cadrul CET – în care sunt semnalate o serie de nereguli cu privire la modul în care sunt remuneraţi unii dintre salariaţii societăţii.
„Deşi centrala este în insolvenţă şi oprită, funcţionează doar două – trei pompiţe pentru a scoate apa de la subsolul clădirii, administraţia aduce personalul de tură, fără să aibă activitate, sâmbăta şi duminica pentru a fi plătit dublu, nopţile pentru a le acorda sporul de noapte şi sărbătorile legale pentru a fi plătit triplu (…).
În cursul săptămânii, când personalul de la celelalte activităţi este la serviciu şi se pot executa reparaţii sau remedieri ale unor agregate cu probleme în vederea pornirii, personalul de tură este foarte redus, iar sâmbetele, duminicile, nopţile şi sărbătorile legale aduce tot personalul pentru a le dubla şi tripla veniturile. Astfel înţelege conducerea să diminueze pierderile centralei, plătind salariaţi dublu sau triplu fără a munci”, se arată în adresa transmisă redacţiei „Vieţii libere”.
Reclamantul a ataşat sesizării şi un exemplar al Ordinului de serviciu nr. 3552, din data de 31.03.2015, avizat de întreaga conducere a CET (administrator special, director tehnic, director economic, director comercial, consilier juridic principal şi B.R.U), care prevede, printre altele: „Personalul de tură îşi va desfăşura activitatea în baza unui grafic de tură, întocmit de şeful entităţii operaţionale şi aprobat de conducerea societăţii, şi va avea contractul individual de muncă suspendat (regim de aşteptare) două zile pe săptămână. Graficul de tură va fi întocmit lunar prin grija şefilor entităţilor operaţionale astfel încât salariaţii de la tură să fie pontaţi în regim de aşteptare în zilele în care îşi desfăşoară activitatea la tura de zi. Această măsură se aplică pentru a nu fi afectate sporurile de noapte, sâmbătă/duminică şi sărbători legale de care aceştia beneficiază(…)”.