Constantin Enache e campionul lumii la dans. Dar, în spatele cortinei, trăieşte cu 300 de lei. Banii pe care de luna viitoare nu-i mai are. Termină facultatea, iar statul nu-l mai ajută cu nimic. A trăit de la 3 ani în orfelinat, departe de tatăl care-l bătea zilnic
Şi-a găsit refugiul şi salvarea în dans. La Competiţia Mondială de Balet, a luat premiul pentru cea mai bună creaţie coregrafică. Iar publicul românesc l-a răsplătit cu aplauze şi bis-uri. La cererea spectatorilor, show-ul lui de dans se va repeta pe scenă.
Constantin Enache are 24 de ani, și şi-a dedicat viaţa dansului contemporan şi coregrafiei. Este ultimul an la master, la Universitatea de Teatru şi cinematografie. Visează ca, într-o zi, să fie coregraf. Se antrenează ore intregi. Viaţa lui e o luptă continuă. Cu destinul, însă. La vârsta de 3 ani, cei de la protecţia copilului, din Vaslui, l-au luat de acasă. Tatăl lui îl bătea constant.
Mai mult pe Observator TV: http://observator.tv/social/campionul-la-dans-e-umilit-in-ara-lui-153817.html