„O afirmamatie admirabilã-egalitate vs libertate” – ultima aparitie pe www.contributors.ro
APARITIE…Fostul senator Vasile Pintile publicã un nou articol pe platforma civicã de opinii si analizã, www.contributors.ro. Acest prestigios site, care contine „texte cu valoare adãugatã” reuneste mai multe nume sonore din societatea civilã cum ar fi: Alina Pippidi Mungiu, Adrian Cioroianu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu sau Horia Roman Patapievici. Articolul intitulat „O afirmamatie admirabilã-egalitate vs libertate” este o finã analizã a începutului capitalismului sãlbatic din România, instalat dupã Revolutia din 1989. Acesta este de pãrere cã societatea noastrã este într-un plin proces de vindecare, dupã o perioadã în care „ne-am luat câtã libertate am vrut noi”. Libertatea de a fura, libertatea de a da spagã, libertatea de a lua mitã, libertatea de a face evaziune fiscalã. Vinovat, în viziunea fostului senator este comunismul, care a eliminat cu brutalitate elita societãtii românesti din perioada interbelicã, înlocuind-o cu indivizi de origine sãnãtoasã, care dupã Revolutie au luat prim planul într-o întrecere inegalã. Nu suntem în mãsurã sã analizãm acest text, fiindcã odatã acceptat pe acestã platformã înseamnã cã deja a primit girul editorilor seniori. Dar parcã nu trebuie sã înfierãm trecutul cu atâta vanitate, când noi, cei care astãzi suntem martorii formãrii actualei elite, nu intervenim si nu punem o cãrãmidã, la ceea ce ne place sã credem cã este fundatia solidã o României moderne si capitaliste. Vã rugãm sã parcugeti exceptionalul articol si vã invitãm sã-l comentati pe editia noastrã electronicã www.vrn.ro.
Vasile PINTILIE
Socialismul a murit, dar ideile, mentalitãtile, perceptiile asupra lui sunt încã vii. Societatea teoretizatã de Marx si Engels, pusã în operã de Lenin si urmasii lui, nu a confirmat nicãieri. Nu vreau sã invoc aici esentialismul. M-ar preocupa devoalarea si acceptarea unor metehne incontestabile, a paradigmelor ideatice si a clivajelor care detoneazã pasiuni ireconciliabile între nostalgici si realisti.
Alexis de Tocqueville (1805-1859), filozof, scriitor, politician nãscut în Franta, a petrecut o perioadã de documentare în America si, ca urmare, a enuntat câteva caracteristici ale societãtii americane aplicabile si azi.
În lucrarea sa „Despre democratie în America” , Alexis de Tocqueville afirma remarcabil cã existã o legãturã organicã între „cantitãtile” de libertate si egalitate livrate membrilor unei entitãti politico-economice, respectiv unui stat. Voi încerca sã privesc evolutia ulterioarã a societãtii omenesti prin lupa descoperirii filozofului francez. Capitalismul si socialismul s-au manifestat mult mai târziu, însã raportul dintre egalitate si libertate ca factor de echilibru este valabil în continuare.
Portiile de libertate si egalitate formeazã un întreg si sunt determinante pentru stabilirea tipului de societate sau orânduire socialã. Egalitatea exageratã genereazã egalitarismul specific societãtilor socialisto-comuniste, cu mentiunea cã unii sunt mai egali decât altii! Multi dintre noi am trãit pe pielea noastrã absurditatea limitãrii libertãtilor si oribila atitudine egalitaristã în regimul comunist. Cãlãtoriile în alte tãri, mai ales în cele capitaliste, erau interzise cu desãvârsire pentru marea masã a cetãtenilor. Libertatea de exprimare în toate mediile artistice si culturale era îngrãditã în mod brutal. Si nu numai la noi! În China, Mao Zedong (n. 26 dec. 1893 – d. 9 sep. 1976) a obligat populatia sã poarte acelasi tip de uniformã, în Coreea de Nord, Kim Ir-sen (n. 15 aprilie 1912 – d. 8 iulie 1994) a impus hrãnirea întregii populatii la cantinele populare. Altfel spus, în societãtile comuniste s-au redus drastic libertãtile individului si s-au egalizat, în jos, sansele la posibilitãtile de dezvoltare personalã. Sistemul de valori a fost rãsturnat. Nu se fãceau deosebiri majore între prosti si destepti, lenesi si harnici, analfabeti si educati. Valoarea socialã a diferitelor categorii a fost egalizatã. Aveam acces la acelasi tip de frigider sau aspirator, aceeasi marcã de autoturism, blocurile de locuinte si apartamentele erau la fel, centrele civice ale oraselor din toatã tara erau trase la indigo. Când spuneai cã ti-ai cumpãrat masinã, putini se interesau de marcã, pentru cã se subântelegea cã e vorba de Dacia. Cel mult erai întrebat de culoare! La restaurante, ospãtarii întrebau cu suficientã : „Ce doriti, bere sau vin?”, fãrã sã specifice denumirea … aveau câte un tip din fiecare. Meseriile cele mai profitabile erau de benzinar, vânzãtor de produse alimentare sau mãcelar. Prea putinã libertate anchilozeazã si sufocã initiativa, spiritul novator si creeazã mecanisme etologice inadecvate dezvoltãrii economice si sociale. Prea multã egalitate eliminã în primul rând capacitatea si determinarea individului de a se dezvolta personal; dacã toti eram fortati sã purtãm acelasi fel de haine, alimentele erau rationalizate, obtineam venituri similare, de ce sã mai depunem eforturi suplimentare? Meritocratia nu functiona. În schimb tractoristi, ciobani, soferi, lãcãtusi cu origine sãnãtoasã (poate foarte priceputi în meseria lor!) erau scolarizati sumar (2-3 luni) si imediat ocupau functii de primari, prim-secretari de judet, directori de unitãti economice, activisti ai partidului unic cu responsabilitãti în domeniile sociale, economice si mai ales administrative. În cîtiva ani de la instalarea noului regim comunist, a fost exterminatã elita româneascã. Profesori universitari, generali, oameni de stiintã, politicieni, scriitori, antreprenori din industrie si agriculturã au zãcut si au murit în puscãriile noului regim. Se încerca asa-numita operatiune de formare a omului nou. Dupã 2-3 luni de pseudopregãtire (de fapt era o alfabetizare), oamenii noi deveneau egalii sau chiar superiorii economistilor, inginerilor, sociologilor, medicilor, cercetãtorilor cu diplome prestigioase si sute de cãrti citite. La prima vedere s-ar putea spune cã dacã era intitulatã societatea muncitorilor si a tãranilor, sã si-o conducã ei! Si au îndreptat-o direct spre faliment! Alvin Toffler relateazã cã, dupã o vizitã în URSS fãcutã prin anii 60, le spunea, cu mult entuziasm, compatriotilor sãi la întoarcere: „Am fost si am vãzut viitorul!”.
În primii ani de socialism a existat într-adevãr o emulatie generalã, un fel de naivitate colectivã. Oamenii muncii depuneau eforturi considerabile si construiau baraje, cãi ferate, sosele si primeau pentru munca lor doar hrana zilnicã, iar la sfârsit carnetul de brigadier. Dar, dupã cum era de asteptat, entuziasmul nu dureazã mult! Cât timp a gestionat munca fizicã brutã, ajutatã de un nivel de mecanizare primar, tara muncitorilor si a tãranilor a obtinut ceva rezultate. Însã societatea umanã, inexorabil, a evoluat atât tehnologic cât si spre forme noi de organizare a muncii. Automatizarea, cibernetizarea, tehnologiile informatiei, telecomunicatiile, managementul axat spre productivitate reprezentau lucruri prea grele pentru ciobani, tractoristi, soferi si lãcãtusi, chiar dacã acum erau îmbrãcati la costum si cravatã. În ultima perioadã, prin anii ’80, la conducerea unitãtilor economice au fost numiti, totusi, specialisti. Dar rãul fusese deja fãcut. Economia se sufoca sub presiunea domeniilor energofage si mari consumatoare de materii prime. Combinatele siderurgice dominau peisajul industrial: Galati, Iasi, Cãlãrasi, Târgoviste, Cluj, giganti economici, mari consumatori de energie si materii prime neautohtone, importate din URSS, Australia, Brazilia, etc .
Interesant de precizat este faptul cã occidentalii au cedat intentionat si în întregime sectoare economice greoaie si neperformante tãrilor socialiste, preferând sã-si directioneze capitalul cãtre dezvoltarea noilor tehnologii si domenii bazate pe hardware si software. Cineva trebuia, în lumea asta, sã facã tablã, cuie, tevi, sine de cale feratã, fontã – mãrfuri vândute în general la export, cu un randament economic infim, si ãstia eram noi, est-europenii; în schimb importam din occident calculatoare si softuri la preturi enorm de mari. Muncitorii nostri lucrau la furnale si topitorii, ai lor în birouri si hale cu aer conditionat. Conducãtorii, strategii economici occidentali, spre deosebire de ai nostri, au intuit din timp mutatia economicã de a obtine profit. Noua modalitate de a obtine profit a fost si este urmãtoarea: ca sã vinzi un produs industrial (bicicletã, tractor, stilou, pahar, etc. ) de 10 ori trebuie sã-l fabrici de 10 ori, pe când un produs software îl faci o datã si-l vinzi de n ori ! Obtii profit fãrã sã mai consumi materii prime, energie, fortã de muncã … copiezi în milioane si milioane de exemplare ce ai produs o singurã datã! Gânditi-vã de câte ori a vândut Microsoft sistemul de operare Windows sau Google – Android si veti avea dimensiunea colosalã a fenomenului. Oracle, APPLE, IBM – giganti informatici – au cifre de afaceri egale sau mai mari decât PIB-ul însumat al câtorva tãri din estul Europei. Libertatea de gândire este necesarã si în plan economic, nu numai în cel artistic sau politic. Libertate prea putinã si egalitate exageratã, caracteristicã socialismului marxist -leninist, blocheazã societatea, eliminã posibilitatea de dezvoltare armonioasã si durabilã. De aici pânã la sãrãcie, disperare si mai departe la revolutie nu mai este decât un pas!
Situatia inversã – libertate exagerat de multã si egalitate diminuatã – conduce, în scurt timp, la fenomene sociale si economice nefaste. Libertate nelimitatã si egalitate cu portia formeazã mediul propice pentru capitalismul sãlbatic si inechitabil. Suntem o generatie privilegiatã. Am fost martorii miscãrii istoriei în sens invers – trecerea de la socialism la capitalism. Pe fondul vidului legislativo-administrativ ne-am luat câtã libertate am vrut noi. Libertatea de a fura, libertatea de a da spagã, libertatea de a lua mitã, libertatea de a face evaziune fiscalã sunt doar câteva aspecte tragice ale libertãtii prost întelese. La aceastã atmosferã infractionalã adãugati ineficienta institutiilor si inexistenta statului de drept si vom avea tabloul complet. Cum a fost posibil asa ceva ? Fiecare dintre noi a auzit, pe aceastã temã, o multitudine de explicatii si teorii. Imediat dupã 1989, guvernul provizoriu si ulterior guvernele formate în urma alegerilor nu au avut capacitatea de gestionare a noilor situatii create. Dupã o scurtã perioadã de euforie, haosul, dezbinarea, neîncrederea au acaparat cu o vitezã incredibilã toate sferele economice, sociale, administrative. Legãturile economice si comerciale dintre fostele republici socialiste au dispãrut o datã cu dizolvarea CAER – lui, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc creat la initiativa URSS în 1949. Productia planificatã era corelatã cu contractele încheiate între tãrile membre CAER. Abrogarea contractelor comerciale între membrii CAER a însemnat o loviturã mortalã datã economiilor, si asa subrede, din fostele tãri socialiste. Primul efect: s-au creat stocuri imense de produse nevandabile, un prim pas spre blocaj economic si faliment. Era nevoie de spirit de sacrificiu din partea liderilor, de decizii economice si politice nepopulare, dar necesare. Nu a fost nimeni dispus atunci sã-si sacrifice cariera politicã sau imaginea partidului pe care-l reprezenta. Fiecare dorea sã rãmanã la putere cât mai mult timp. Deciziile de fortã care ar fi salavat economia de la extinctie nu dãdeau bine la electorat. Declaratiile populiste si sforãitoare nu deranjau pe nimeni. Liderii politici ai acelor ani nu au avut curajul sã explice poporului cã nu este bine sã distrugã activele fostelor CAP-uri, clãdiri administrative, ferme vegetale si animale, utilaje diverse etc. Returnarea contravalorii acelor pãrti sociale, acumulate în cadrul întreprinderilor economice, cãtre populatie a declansat în cel mai scurt timp o inflatie galopantã. Marile unitãti economice au fost obligate de noul guvern revolutionar sã facã angajãri de personal, fãrã nicio logicã economicã. Mai mult, membrii partidelor au tolerat si participat la devalizarea bãncilor, la prãduirea industriei, la tranzactionarea oneroasã a terenurilor agricole si a pãdurilor. Lupta absurdã dintre partide a creat un mediu impropriu pentru dezvoltarea strategiilor economice adecvate. O falie abisalã îi despãrtea pe cei care trebuiau sã conlucreze în folosul natiunii. „Porumbul tãu e copt astãzi; al meu se va face mâine. Este profitabil pentru amândoi ca eu sã lucrez cu tine azi, iar tu sã mã ajuti mâine. Nu te simpatizez defel, iar tu pe mine nici atât. În consecintã, n-o sã mã spetesc muncind pentru tine; si, chiar dacã voi lucra cu tine din proprie initiativã, asteptându-mã ca si tu sã faci la fel, stiu cã as putea fi dezamãgit si cã voi astepta în van bunãvointa ta. Asadar, o sã te las sã lucrezi singur, iar tu o sã mã tratezi în aceeasi manierã. Si anotimpul se va schimba; si amândoi o sã ne pierdem recoltele din cauza lipsei de încredere reciprocã si sigurantã.” David Hume – „Tratat asupra naturii umane “, 1739 .
În cel mai scurt timp s-a format în România o clasã pestritã de îmbogãtiti. Este corect sã precizez cã au fost antreprenori care au valorificat în folosul lor momentele prielnice reusind în mod cinstit sã-si construiascã afaceri profitabile. Competitia era si este inegalã între cei care beneficiazã de privilegii si ceilalti actori economici care respectã regulile. Vorbim aici, dacã-l amintim din nou pe Tocqueville, de libertatea exageratã si absenta sanselor egale.
De multe ori se fac speculatii prea putin informate. Existã o retoricã si un folclor diversificat de interpretãri si variatiuni. Cert este cã trecerea brutalã de la un sistem social bazat pe controlul total al individului la unul fundamental opus a generat un val imens de frustrãri si traumatisme comportamentale. Lipsa cronicã a capacitãtii de management, la majoritatea dintre noi, ne-a imobilizat în fata noilor realitati. Acum nu mai avea partidul sau sindicatul grijã de noi. Conationalii nostri, disponibilzati din fabrici, institutii, s-au trezit buimaci într-un ocean informational imperceptibil si ostil. Scenariile, conspiratiile, speculatiile circulau si se multiplicau cu o vitezã ametitoare. De cele mai multe ori altii erau de vinã, nu noi, sau cei de lângã noi.
Lucrurile s-au mai limpezit si au început sã capete sens abia prin 2007, când România a fost cooptatã ca membrã a Uniunii Europene. Noile seturi de legi si norme, adoptate de legislatia noastrã, noile institutii create în urma solicitãrii organismelor europene au creat un mediu mai adecvat pentru echilibrarea raportului libertate – egalitate. Sã fac doar un comentariu: actiunile în fortã, dar legale si justificate, ale DNA-ului, determinã diminuarea nivelului crescut de libertate (libertatea de a încãlca legea ) si oferã mai multã egalitate pentru protagonistii corecti.
Pauperizarea populatiei si plutocratia sunt stãri comune în societãtile unde acest echilibru nu existã. La noi, pânã acum, în ambele societãti, atât socialistã cât si capitalistã, raportul dintre libertate si egalitate nu a fost si nu este cel potrivit pentru ca mecanismele de functionare sã genereze prosperitate si bunãstare pentru majoritatea membrilor. Sã sperãm cã diriguitorii nostri vor gãsi un echilibru adecvat între libertate si egalitate. Politicienii ar fi bine sã facã parte din elita societãtii, nu sã se constituie într-o clasã dominantã. Prea mult timp am fost cuprinsi de o senzatie stranie de frig moral.
Sunt, dupã cum observati, un prozator de ocazie. Oricum însã, mi-era teamã, initial, cã nu as fi avut mare lucru de spus. Am pornit, cu entuziasm temperat, de la fascinanta constatare a lui de Tocqueville : functionarea eficientã a societãtii umane este determinatã si de raportul corect dintre libertate si egalitate. O provocare admirabilã.
Scriitura mea nu se doreste a fi o caracterizare a epocii socialiste sau a capitalismului incipient. Dacã am fãcut câteva referiri, ele nu sunt decât elemente de legãturã, necesare constructiilor logice.
Cine crede cã lumea e asa cum o vede, se însealã amarnic. Lumea este o imagine virtualã alcãtuitã cu posibilitãtile fiecãruia de întelegere. Din aceastã perspectivã, putem spune, fãrã a gresi, cã fiecare dintre noi are lumea lui.
