RECUNOSTINTÃ În mijlocul acestui iunie torid, nostalgicii “orasului dintre vii” nu uitã de ziua de nastere a pictorului Viorel Husi! “Poet al sevaletului”, cum atât de expresiv l-au numit criticii de artã, Viorel Husi ar fi împlinit 104 ani. Lucrãrile sale celebre, inspirate aproape toate din frumusetea orãselului natal, atasamentul profund, avut pentru Husi, dar si teribila sa poveste de viatã, au fãcut ca si azi husenii sã îl pãstreze în suflet nu doar ca pe un artist talentat, original si boem, ci si ca pe un husean cãruia i se datoreazã multã recunostintã.
Si-a luat cu sine, pretudindeni, numele de “Husi”, pentru cã aproape tot ceea ce a creat în sfera picturii, a graficii, a purtat amprenta acestui oras cochet, din marginea României. Viorel Husi s-a nãscut pe 15 iunie 1911, într-o familie înstãritã, de intelectuali. Tatãl sãu, un vestit medic, si-a dorit ca fiul sã facã neapãrat aceeasi carierã, trimitându-l la Paris, pentru studii. În inima sa însã, artele plastice îsi cucerise locul încã de pe vremea copilãriei, de pe la 11 ani, când picta cu multã finete chipuri de colegi, de profesori si, putin mai târziu, chiar lucrarea cu care avea sã îsi dovedeascã uimitorul talent (“Din curtea Episcopiei”, n.r.), motiv pentru care a ales sã devinã un artist al culorilor!
“Eu sunt convins cã Viorel Husi a fost un geniu”!
„Parcã îl si vãd pe Viorel, cu pãlãria sa cu boruri largi si haina în stil francez. A fost mereu un tip boem, burlesc poate pe alocuri, dar de un pitoresc absolut. Talentul sãu cu totul iesit din comun a fost slefuit la Paris, unde a învãtat artele frumoase, având prieteni si profesori cu nume mari în domeniu. Plecase sã facã Medicina, ca sã îi urmeze în carierã tatãlui sãu, un medic renumit. Dar pasiunea lui pentru picturã a fost mai puternicã. S-a întors trei ani mai târziu, destul de bolnav. Apoi viata sa a fost pe mai departe un fel de luptã nedreaptã, fie cu destinul adesea potrivnic, fie cu el însusi. Eu însã sunt convins cã Viorel Husi a fost un geniu. Si un îndrãgostit de Husi. A sperat pânã în ultima clipã sã facã pentru orasul sãu o monografie în imagini. N-a mai apucat! Poate cã noi avem datoria fatã de el sã îi împlinim acest vis. Mã doare sã spun cã a avut un destin auster, cã a trãit greu. Avea o fricã în el, de regimul acela rãu în care sã stiti cã nu s-a adaptat. Era apreciat doar de marii artisti ai vremii si nu avea cum sã se promoveze mai mult. Îndrãznesc sã cred cã regimul de atunci poartã vina pentru nesansa de a intra în constiinta publicã a unor asemenea artisti! Odatã, cineva care se ocupa sã îi vândã lucrãrile lui Viorel Husi, mi-a recunoscut, destul de jenat, cã Viorel primea foarte putini bani pe creatiile sale, însã el, ca intermediar, <<cîstiga mai bine decât artistul>>. Stiu, era o cruzime, dar asa erau timpurile, asa a fost croitã soarta lui”, a relatat bibliotecarul Constantin Donose, unul dintre husenii care l-au cunoscut personal pe Viorel Husi. La centenar, muzeografa Aura Popescu, fiica artistului, a realizat o monografie, în memoria tatãlui sãu, care, pentru finetea realizãrii, dar si pentru devotamentul cu care fiica sa a cãutat sã îi dea memoriei pãrintelui sãu respectul si recunoasterea cuvenitã, a fost apreciatã de personalitãti importante pentru cultura românã.
