spot_img
spot_img
29.4 C
Vaslui
14-iul.-2025

Medicamentele contrafăcute alertează Europa: Fiecare cutie va avea un element de siguranţă

- Advertisement -

Cutiile cu medicamente vor avea, începând cu anul 2017, în România, un cod special de bare pentru a evita intrarea medicamentelor contrafăcute în circuitul legal, a declarat joi, cu prilejul unei dezbateri desfășurate la Ambasada Marii Britanii, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Marius Tănase.

„Va fi adoptat un sistem, va fi unic în întreaga UE. Au fost discuții la Comisia Europeană la care am participat și noi. Va fi pe fiecare cutie de medicamente un cod unic și în urma scanării se va identifica în farmacii dacă acea cutie de medicamente a mai fost sau nu vândută altundeva. Codul va fi unic și sistemul va fi unic în toată UE. Se estimează că va fi aplicat undeva în 2017, să fie totul gata pentru a funcționa. Fiecare cutie va avea un cod unic, în momentul în care tu ai copiat acel cod automat când scanezi cutia îți apare în farmacie că ea a mai fost vândută și în altă parte și ea trebuie oprită de la vânzare”, a explicat Tănase.

El a spus că imprimarea pe cutiile cu medicamente ar avea un cost mic, iar farmaciilor vor trebui să își cumpere cititoare pentru coduri. „Costurile per cutie vor fi destul de mici — câțiva cenți în plus. Un cititor pentru farmacie nu va costa mai mult de 80 — 100 de euro”, a afirmat reprezentantul ANMDM, citat de Agerpres.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/medicamentele-contrafacute-alerteaza-europa-fiecare-cutie-va-avea-un-element-de-siguranta_1724443.html
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.