A fost sãrbãtoare la Bârzesti, în comuna Stefan cel Mare, timp de douã zile. La finalul anului scolar, elevii si profesorii, dar si pãrintii din sat, participã la Zilele Scolii Bârzesti, un eveniment la care directorul coordonator al scolilor din comunã, prof. Luxita Ouatu, a pus suflet. “Am avut foarte multe actiuni, în care am angrenat atât elevii, cât si pãrintii, pentru cã noi considerãm foarte importantã colaborarea cu pãrintii copiilor. Foarte importante pentru noi au fost momentele de lansare ale revistelor <<Din lumea lui Stefan cel Mare>>, ajunsã la numãrul trei, revista scolii din satul Stefan cel Mare, si <<Mugurii sperantei>>, revista scolii din Bârzesti, pentru care toti copiii au muncit mult. Dorim si credem cã am reusit sã trezim sentimentul de apartenentã al elevilor din satul Bârzesti la aceastã scoalã care, pe an ce trece, este tot mai performantã”, a spus prof. Ouatu. De altfel, cei mai buni elevi ai scolii din Bârzesti, care s-au distins prin rezultatele obtinute la concursurile nationale, au primit diplome si premii din partea conducerii scolii, în cadrul celor douã zile festive.
Timp de douã zile, miercuri si joi, scoala din satul Bârzesti a fost în sãrbãtoare. Copiii au tinut foarte mult sã demonstreze cã învatã la una din cele mai performante scoli din mediul rural al judetului Vaslui, astfel cã s-au mobilizat si au arãtat oaspetilor care le-au trecut pragul în cele douã zile cã atunci când existã dorinta de a învãta carte se pot obtine rezultate foarte bune si la tarã, dacã ai vointã. Si nu sunt putini cei care, provenind din satele Bârzesti si Stefan cel Mare, au rãzbit la concursurile judetene si au ajuns la fazele nationale. Sunt o serie de elevi care, în aceste zile de sãrbãtoare ale scolii din satul Bârzesti au fost mentionati si premiati. Este vorba de Roberta Dobranici, clasa a VI-a, de la scoala din Stefan cel Mare, care a participat la faza nationalã a Olimpiadei dedicate scolilor din mediul rural, Robert Zmeu, din clasa a VII-a, scoala Bârzesti, participant la faza nationalã a concursului “Educatie pentru sãnãtate”, Sebastian Bãrbieru, care a ocupat locul II la faza nationalã a concursului de biologie “George Emil Paladi”. “Sunt multi alti elevi care, în decursul anului scolar au participat la concursuri judetene, provenind de la Bârzesti, si care au câstigat, de multe ori în fata unor scoli cunoscute din orase. Am auzit, chiar, la Constanta, la un concurs national, pe cineva când spunea: <<Uite, au venit ãstia de la Vaslui, sã ne ia premiile>>. Nu au spus cã suntem de la tarã, ci de la Vaslui, ceea ce a fost o mare mândrie pentru noi”, explicã directorul scolii Bârzesti, care este si director coordonator peste scolile din comuna Stefan cel Mare.
Colaborarea cu Politia comunalã a condus la un rezultat incredibil: niciun elev nu a primit nici mãcar vreo amendã!
Poate, mai mult ca oricând, la zilele scolii din Bârzesti s-a vorbit de colaborarea cu Postul de Politie din Stefan cel Mare. Agentul sef Caverde, cel care de 23 de ani este în comunã, vine permanent la scoalã si discutã cu elevii, cu pãrintii, pe diverse teme, fie cã este vorba de violentele între copii, prevenirea furturilor sau cum sã se pãzeascã adultii de tot felul de escroci. Rezultatul? În ultimul an de zile, niciun elev de la scoala Bârzesti nu a primit nici mãcar o banalã amendã sau vreo atentionare din partea politistilor comunali, ceea ce spune multe despre ceea ce se face aici. Zilele scolii au însemnat si concursuri de cunostinte generale, la cãminul cultural, lansarea unei cãrti, de cãtre prof. Sorina Lache, concursuri de divertisment pentru clasele mai mici. “Ne batem sã fim între primele scoli din judet, din mediul rural, alãturi de scolile de la Bãcesti, Laza, Bãlteni sau alte comune, cu care ne confruntãm în diverse concursuri. Nu în ultimul rând, dorim sã multumim primãriei, în special dlui primar Mihai Moraru, pentru ajutorul dat, pentru cã este mereu alãturi de scoalã si ne sprijinã ori de câte ori îi cerem ajutorul”, a spus directorul coordonator. La finalul actiunilor, ieri dupã-amiazã, cu sprijinul Biroului Politiei Rutiere din cadrul Politiei Municipiului Vaslui, s-a organizat un concurs pe teme de circulatie, la care au participat foarte multi copii. Astãzi este ultima zi de scoalã, în care copiii din Bârzesti vor fi premiati, pe clase, în functie de rezultatele de peste an, iar la amiazã cadrele didactice se vor întâlni pentru o discutie înaintea vacantei de varã.
“Scoala din Stefan cel Mare am dori sã fie gata pânã în septembrie 2016”
“Suntem într-un amplu proces de modernizare a scolilor si grãdinitelor din comunã si constat cã elevii vin cu plãcere la scoalã, iar rezultatele se vãd la concursurile judetene si nationale. Pot spune cã am demarat procedurile pentru reluarea lucrãrilor la scoala din satul Stefan cel Mare si suntem aproape de final cu lucrãrile la o grãdinitã modernã în Mãrãseni, care va fi deschisã la începutul anului scolar viitor. Scoala din Stefan cel Mare am dori sã fie gata pânã în septembrie 2016, este o investitie pe Banca Mondialã, ca si unitatea de la Mãrãseni. La Bârzesti, sper ca pânã de Anul Nou sã finalizãm lucrãrile la al treilea corp de clãdire, cu fonduri pe Programul Operational Regional. Ce înseamnã toate acestea? Cã ne batem pentru ca toti copiii din comuna Stefan cel Mare sã aibã conditii civilizate, similare cu cele ale copiilor de la oras, cu tot ceea ce înseamnã echipamente si mobilier scolar” – Mihai Moraru, primar comuna Stefan cel Mare.