SÂNZIENELE…Sãrbãtoarea Sânzienelor este, în traditia popularã, un prilej de a sãrbãtori Soarele si muncile agricole specifice verii, care începe chiar în aceastã zi. În noaptea de Sânziene, 23 spre 24 iunie, se deschid portile cerului si lumea de dincolo vine în contact cu lumea pãmânteanã. Sânzienele se sãrbãtoresc, în traditia popularã, în ziua Nasterii Sfântului Ioan Botezãtorul, sãrbãtoare care se mai numeste în unele locuri si „Cap de varã”, pentru cã acum soarele ajunge la apogeu si este începutul verii. Ziua de Sânziene este consideratã sfântã, ea trebuie sã fie respectatã, nimeni nu are voie sã lucreze în aceastã zi, când soarele joacã pe cer sau stã în loc la amiazã. În aceastã zi, sunt întâlnite diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.
Crestinii din România sãrbãtoresc în fiecare an pe 24 iunie Sânzienele. În popor, se credea cã noaptea care precedã ziua de Sânziene, 23/24 iunie, este una magicã în care toate minunile sunt posibile. În multe zone din tarã, se aprind focuri pe dealuri în noaptea luminatã. Flãcãii se strâng seara în jurul rugurilor aprinse, învârtesc fãcliile si strigã: „Du-te, Soare, vino, Lunã,/ Sânzienele îmbunã, Sã le creascã floarea-floare,/ galbenã, mirositoare, Fetele sã o adune, sã le aseze în cunune, Sã le prinda-n pãlãrie,/ struturi pentru cununie, Boabele sã le rãsteascã,/ pânã-n toamnã sã nunteascã”! Tot flãcãii, spre dimineatã, umblã prin sat si aruncã cununite de sânziene pe la casele unde stau fetele de mãritat. Sãrbãtoarea Sânzienelor mai este denumitã în popor si Amutitul Cucului. Aceastã pasãre cântã doar trei luni pe an, de la echinoctiu de primãvarã, când este sãrbãtoritã Bunei Vestiri, sau Blagovesteniea, pânã la solstitiul de varã sau de Sânziene, sãrbãtoarea Sfântului Ioan Botezãtorul, pe 24 iunie. Se spune în popor cã, dacã cucul înceteazã sã cânte înainte de Sânziene, înseamnã cã vara va fi secetoasã.
Traditii în noaptea de Sânziene
Se spune cã în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid portile cerului si lumea de dincolo vine în contact cu lumea pãmânteanã. Cu acest prilej, în foarte multe zone din tarã se fac pomeni pentru morti, de mosii de Sânziene. Noaptea de Sânziene este cea în care pot fi descoperite comorile ascunse, acum rãsare si floarea albã de ferigã, care aduce noroc celui care o va culege. În unele sate, oamenii umblã cu fãcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile. Tot în ziua de Sânziene au loc bâlciuri si iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea cãsãtoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în aceastã zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numãrã cele de la Buzãu, Focsani, Buda, din judetul Vrancea, Ipãtesti, judetul Olt, Pitesti, Câmpulung Muscel, Cãrbunesti, judetul Olt, Brosteni, judetul Mehedinti, Giurgeni, judetul Ialomita si, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Gãina.
Florile de Sânziene, nelipsite în aceastã zi
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronite sau legate în formã de cruce, erau duse la bisericã pentru a fi sfintite si erau pãstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o datã cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigurã. Florile de Sânziene erau puse sub pernã de tinerele fete, în speranta cã astfel îsi vor visa ursitul. Femeile cãsãtorite aveau alte griji, astfel cã îsi înfãsurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri de mijloc la muncile câmpului. Atât fetele, cât si femeile, fãrã deosebire, îsi puneau în pãr sau în sân floarea, pentru a atrage atentia asupra frumusetii lor. În medicina popularã, sânziana este folositã pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasã în zorii zilei Nasterii Sfântului Ioan Botezãtorul (mâine dimineatã). Se spune cã sânzienele puse în apa de baie întãresc copiii slabi si sensibili, acest procedeu fiind folosit si pentru tratarea frigurilor. Roua cãzutã pe flori în noaptea de sânziene vindecã bolile de ochi si piele.
Jocul Drãgaicelor si al Soarelui la amiazã
În mitologia folcloricã româneascã, existã Sânzienele sau Drãgaicele, care sunt personaje mitice nocturne. Fatã de iele si rusalii, sânzienele sau drãgaicele sunt binevoitoare fatã de om, ajutã la rodirea plantelor si copacilor, a vietuitoarelor în general. Totusi, sânzienele se rãzbunau amarnic dacã ziua nu le era respectatã. Din spicele de grâu, sânziene si alte plante, fetele îsi fãceau cununi cu care se împodobesc si jucau dansul drãgaicei. Acest dans era pentru belsug, precum si pentru protectia gospodãriilor si ogoarelor. Uneori, drãgaicele plimbã hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poartã o cruce înaltã, ce se mai cheamã si „Steagul Dragaicei”. El este confectionat dintr-o prãjinã înaltã de doi-trei metri, care are la capãt o cruce împodobitã cu flori de sânziene, pelin, spice de grâu. În traditia popularã, se credea cã o datã cu drãgaicele juca si Soarele la amiazã, astfel cã el stã mai mult pe cer decât de obicei. În dimineata zilei de 24 iunie, a Sânzienelor, multe fete obisnuiau sã se scalde în rouã. De asemenea, alte fete obisnuiau ca în timpul zilei, consideratã ca fiind o perioadã extrem de beneficã, sã se supunã descântecului de întors inima unuia cãtre altul, de unde se poate vedea cã aproape toatã ziua era dedicatã în special iubirii. Si alte practici erau întâlnite în aceastã zi a Sânzienelor, precum aprinderea unei torte de cãtre flãcãi, tortã numitã „fãclia de Sânziene”, care, alãturi de alte caracteristici specifice Sânzienelor, ne îndreptãtesc sã considerãm aceastã sãrbãtoare drept una a Soarelui. Nu întâmplãtor, se spune cã astrul zilei se aflã acum la o mare rãscruce, în dimineata Sânzienelor, soarele spãlându-si fata, jucându-se pentru câteva clipe si apoi odihnindu-se.
