spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Primăria Rădăuţi, încărcată cu o datorie de 900.000 de euro de viceprimarul Maerean care nu mai era în funcţie

- Advertisement -

La aproape 4 luni din momentul în care a rămas fără viceprimar şi Consiliu Local, municipiul Rădăuţi continuă să producă stupoare prin actele care au fost semnate. Practic este un nou caz prin care se demonstrează că în Republica Rădăuţi totul este posibil.

Istoria începe încă din 2006, când Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a semnat cu firma Conprin Dărmăneşti un contract pentru construirea unei şcoli în municipiul Rădăuţi, cu termen de finalizare de 12 luni. Ulterior, banii nu au mai venit, dar constructorul şi-a îndeplinit obligaţiile şi a terminat lucrările. Printr-o decizie definitivă a Tribunalului Suceava din 2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a fost obligat la plata sumei de 3.733.832 de lei către Conprin Dărmăneşti. Pentru că a pierdut procesul cu firma constructoare, IŞJ Suceava a fost executat silit, iar ca urmare Ministerul Educaţiei nu putea direcţiona bani învăţământului sucevean, sectorul investiţii, din cauza datoriei pe care instituţia este obligată să o achite firmei de construcţii din Dărmăneşti.

În aceste condiţii s-a încercat un tertip. Mai exact, datoria urma să fie preluată de Primăria Rădăuţi, care a primit promisiunea că banii vor fi viraţi de Ministerul Dezvoltării pentru stingerea datoriei. Acest transfer al datoriei, de la IŞJ Suceava la Primăria Rădăuţi, s-a şi realizat, dar cu mari semne de întrebare în privinţa legalităţii.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-07-18/Primaria-Radauti-incarcata-cu-o-datorie-de-900000-de-euro-de-viceprimarul-Maerean-care-nu-mai-era-in-functie

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.