O sãrbãtoare de suflet, în comuna Solesti
EVENIMENT…Crestinii ortodocsi au sãrbãtorit, ieri, Schimbarea la fatã, una dintre marile sãrbãtori ale crestinismului. Aceastã zi a semnificat momentul în care Hristos i-a luat pe ucenicii Sãi si a urcat pe munte, iar acolo fata Lui a apãrut strãlucind. Un moment cum nu se poate mai fericit pentru a cinsti memoria unei femei de exceptie a neamului românesc, Elena Cuza, sotia domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza. Elena Doamna, asa cum o stiu toti românii, este parte din viata celor care locuiesc în Solesti. Oamenii de aici o respectã si pretuiesc pe cea care, cu 150 si ceva de ani în urmã, trãia în conacul din centrul comunei, având o priveliste foarte frumoasã peste dealurile din jur. Prima Doamnã a României, dupã Unirea de la 1859, a lãsat la Solesti un conac superb, o bisericã si o scoalã cu internat, care astãzi nu mai existã. Conacul este aproape distrus, fiind procese peste procese pe rol, scoala cu internat a dispãrut, iar în locul sãu s-a construit, în vremea comunismului, o scoalã destul de mare. Singurã, biserica, are si ea nevoie urgentã de renovãri. Ieri, sute de oameni din Solesti, au venit la mormântul Elenei Doamna, complet renovat cu fonduri de la Uniunea Europeanã, pentru a-i aduce un omagiu celei care si-a petrecut multi ani din viatã pe aceste meleaguri.
Meritul pentru renovarea si restaurarea mormântului sotiei Domnitorului Unirii îi revine primãritei de la Solesti, Mona Bujor. Aceasta s-a bãtut pentru a prinde un proiect transfrontalier, în valoare de 75.000 de euro, cu care a reusit sã facã multe lucruri frumoase pentru memoria Elenei Cuza. O zi specialã, ieri, la Solesti, acolo unde o femeie sufletistã, Marcela Cucu, a lansat “Istoria Scolii Solesti”, o paginã de istorie legatã de locurile în care, cu peste 150 de ani în urmã, sotia domnitorului Al. Ioan Cuza, clãdea o bisericã, un conac si o scoalã neasemuit de frumoase. De altfel, scoala din Solesti este atestatã prima datã la 1868, când Prima Doamnã venea foarte des pe aici. Pe prima paginã a cãrtii, autoarea, secretara scolii din Solesti, a postat o pozã cu conacul în ruinã a Elenei Cuza, ca un strigãt de disperare al locuitorilor de aici, care vãd cum o clãdire superbã se distruge tot mai mult, de la an la an.
“Istoria nu a fost fãcutã numai de cãtre conducãtori, ci si de cãtre cei care au luptat alãturi de ei”, a spus primarul comunei Solesti, Mona Bujor. Si cât adevãr este în aceste vorbe… Protopopul de Vaslui, preotul Adrian Chirvasã, a oficiat slujba de resfintire a mormântului Elenei Doamna, în prezenta a sute de sãteni. “Suntem azi, aici, atât de multi oameni care am dorit sã arãtãm cã pretuim meritele celei care a fãcut atât de multe pentru România, Elena Doamna. O doamnã aparte, care a demonstrat credintã în Dumnezeu si dragoste pentru poporul român. Doamna Elena Cuza a provenit dintr-o familie bogatã, o familie aleasã, care s-a implicat în tot ceea ce înseamnã culturã si civilizatie. Elena Cuza a lãsat în urmã scoli, biserici, demonstrând cã s-a îngrijit si pentru cei ce urmau sã vinã pe aceste meleaguri”, a spus protopopul de Vaslui. “Acest proiect se putea termina mult mai repede, însã e bine cã l-am dus acum la bun sfârsit. În urma oricãrui om nu rãmâne nimic, decât faptele sale. Colaborez foarte bine cu preotii din comunã si anunt acum public cã doresc sã finalizez si biserica din Satu Nou, cu sumele pe care le voi primi de la Secretariatul de stat pentru Culte. Am derulat greu acest proiect, însã am demonstrat cã viata este o luptã continuã. Vrem sã pãstrãm cu sfintenie mostenirea primitã de la Elena Doamna”, a spus primarul Mona Bujor. Cât mai repede, a spus primarul, vor trebui gãsite fonduri si pentru repararea bisericii ctitorite de Elena Cuza, în apropirea locului în care Prima Doamnã a Unirii îsi doarme somnul de veci.
Elena Doamna, o viatã ca o poveste…
Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti si a sotiei sale Ecaterina (Catinca), fata logofãtului Dumitrache Sturdza din Miclãuseni si sora boierilor cãrturari Constantin Sturdza si Alexandru Sturdza. Copilãria si-a petrecut-o la mosia pãrintilor de la Solesti, în tinutul Vasluiului, alãturi de cei trei frati: Constantin, Theodor si Dumitru si de sora Zoe. Primeste de micã o educatie aleasã, dupã severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directã a mamei. Elena a învãtat limba germanã si, mai ales, franceza, pe care o folosea cu deosebitã elegantã în corespondenta întretinutã cu prietena sa Hermiona Asachi. Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iasi unde a fost introdusã în înalta societate. Aici îl cunoaste pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va cãsãtori la Iasi în ziua de 30 aprilie 1844. Dupã înãbusirea revolutiei de la 1848, Elena Cuza a dovedit o trãsãturã de caracter aparte. Pusã în fata unei situatii periculoase („revolutionarii fugeau din Iasi spre Galati, urmãriti de oamenii domnitorului Mihail Sturdza”) ce ameninta siguranta sotului ei, aceastã tânãrã femeie timidã si aparent lipsitã de încredere în sine, a dovedit o extraordinarã energie, initiativã si hotãrâre. A pornit singurã de la Solesti spre Galati, unde a mers sã-l vadã pe consulul britanic Cuninghan. Împreunã au pus la punct evadarea lui Cuza la Brãila. De acolo, au fugit la Cernãuti si mai departe la Viena si Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica. Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit Înalta Doamnã a României. La îndemnul sotului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleacã în 1860 la Paris. În aceastã perioadã, în viata domnului intrase Maria Obrenovici, o doamnã de la curte, fiica cea mare a lui Costin Catargiu si mama viitorului principe al Serbiei, Milan. A revenit în tarã, la îndemnul sotului, la mijlocul anului 1862 pentru a face onorurile Curtii, uimindu-l atât pe sot, cât si pe rivala sa. A contribuit, cu modestia si demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericitã a legii instructiunii publice. A împãrtãsit cu stoicism exilul sotului detronat si, dupã moartea acestuia la 16 mai 1873, “i-a pãstrat memoria cu o extraordinarã devotiune, neîngãduind sã se rosteascã un singur cuvânt despre slãbiciuni pe care le cunostea, le îngãduise si – o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea sã aibã acest drept” (N. Iorga). Supravietuind tuturor celor pe care i-a iubit, si-a petrecut ultimii ani de viatã la Piatra Neamt. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiind înmormântatã la Solesti.
