Comercianţii îi păcălesc pe cumpărătorii români: după ce au aplicat reducerea de TVA, au mărit preţurile cu până la 30 la sută. Scumpirile s-au văzut imediat la produse precum laptele, carnea şi băuturile răcoritoare. De exemplu, preţul unui litru de lapte a crescut cu 14,7% faţă luna iunie.
Preţurile alimentelor au început să crească faţă de acum două luni, atunci când măsura reducerii de TVA la alimente de la 24% la 9% a intrat în vigoare, astfel că în unele reţele de magazine sunt produse care au preţuri majorate chiar şi cu 30%, scrie zf.ro.
Cele mai vizibile creşteri le-au consemnat, în perioada 8 iunie – 4 august, laptele, carnea de pui, salamul şi apa minerală. De exemplu preţul unui litru de lapte a crescut cu 14,7% faţă de 8 iunie, până la 3,98 lei.
Preţul unei sticle de apă minerală carbogazoasă la 1,5 litri a crescut cu aproape 9%, până la 1,95 de lei.
În unele magazine, preţurile au crescut şi cu 30% la unele produse, cum ar fi pachetele de salam de 100 de grame.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/cum-sunt-pacaliti-romanii-de-comercianti-preturile-au-crescut-dupa-scaderea-tva_237542.html