spot_img
spot_img
17.3 C
Vaslui
12-iul.-2025

Ministerul Sănătăţii se apară: Toţi răniţii sunt trataţi corespunzător. Paturile sunt suficiente

- Advertisement -

Ministerul Sănătăţii precizează că, în spitalele din Capitală, sunt 322 de paturi de chirurgie plastică ce pot fi adaptate pentru pacienţii cu arsuri grave şi toţi răniţii din incendiul din Colectiv sunt trataţi în condiţii de maximă securitate.

Precizările sunt făcute, după ce un medic britanic aflat la Bucureşti a cerut autorităţilor din Marea Britanie ajutor pentru România, în condiţiile în care în spitalele din Bucureşti s-ar afla doar 25 de paturi pentru pacienţii cu arsuri grave.

Ministerul Sănătăţii informează că, în prezent, în unităţile sanitare din Bucureşti există un număr de 322 de paturi de chirurgie plastică care pot fi adaptate pentru pacientul cu arsură gravă , ceea ce s-a şi întâmplat, astfel că, toţi răniţii au foat trataţi în condiţii de maximă securitate, scrie Mediafax.

Din cele 322 de paturi de chirurgie plastică, 51 sunt destinate tratării pacienţilor cu arsuri grave, potrivit MS.

În spitalele din Capitală sunt internate în continuare 130 de persoane rănite în urma incendiului din clubul Colectiv, dintre care 83 sunt în stare critică şi gravă, potrivit ultimei situaţii transmise, joi, de Ministerul Sănătăţii.

Medicul britanic Sarah Pape a fost la Spitalul Bagdasar-Arseni în calitate de consultant de specialitate pentru arsuri grave. Ea a adus un aparat foarte performant care poate determina adâncimea arsurii, indicând totodată dacă se impune efectuarea grefei sau nu, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Florin Bica.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ministerul-sanatatii-se-apara-toti-ranitii-sunt-tratati-corespunzator-paturile-sunt-suficiente_1824783.html#ixzz3qhXMZIC7
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.