Cota standard de TVA din România este printre cele mai mari la nivel global şi va rămâne situată în prima cincime a clasamentului global chiar şi după reducerea de la 1 ianuarie, la 20%, în timp ce cota unică plasează România în ultima cincime a topului statelor, arată un studiu KPMG.
În prezent, România se află în topul primelor zece ţări la nivel global din perspectiva TVA, situată la 24%, pe primul loc clasându-se Ungaria, cu 27%.
După reducerea cotei de TVA de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, România se va regăsi în prima cincime a clasamentului global, potrivit studiului Global Tax Rate Survey 2015, realizat de KPMG.
„La polul opus, cota unică de impozit pe profit, respectiv impozit pe venit, de 16%, plasează România în grupul ţărilor cu cel mai redus nivel de impozitare, mai precis în ultima cincime a clasamentului. Mai mult, în cazul impozitului pe venit, cota aplicabilă în România reprezintă mai puţin de jumătate din cota medie la nivelul Uniunii Europene (37,94%), respectiv din cota medie din ţările de pe continentul european (32,19%), însă acest aspect se datorează faptului că în multe dintre ţările incluse în studiu sunt aplicabile cote de impozitare progresive în funcţie de mărimea venitului”, se precizează într-un comunicat al KPMG România.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cota-tva-din-romania-va-ramane-printre-cele-mai-mari-din-lume-si-dupa-reducerea-la-20prc_1836039.html#ixzz3sKYmGdJM
Follow us: @realitatea on Twitter