spot_img
spot_imgspot_img
19.1 C
Vaslui
28-mai-2024

Ore negre pe şoselele din Suceava: 12 accidente unul după altul

- Advertisement -

Poliţia Rutieră Suceava a înregistrat un nedorit record în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere, care s-au succedat de duminică la prânz şi până luni dimineaţă, la ora 3.00. În acest interval s-au înregistrat nu mai puţin de 12 accidente rutiere. Cele mai multe s-au înregistrat în municipiul Suceava ori în imediata apropiere a sa, semn că aglomeraţia din trafic din aceste zile este un factor de stres suplimentar deloc de neglijat pentru conducătorii auto. Accidentele rutiere s-au soldat cu câte unul, doi sau trei răniţi, în timp ce unul dintre evenimentele din trafic a fost, din nefericire, mortal.

Două accidente pe Calea Unirii

Nedoritul şir de accidente rutiere a început duminică, în jurul orei 12.20, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, pe trecerea de pietoni din faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, în locul în care, luna trecută, un pieton a fost accidentat mortal. Din ancheta poliţiei rezultă că Ionel Cubiş, în vârstă de 20 de ani, din comuna Cârlibaba, aflat la volanul unui BMW, l-a acroşat pe pietonul Iulian C., în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava, angajat regulamentar în traversare, pe locul marcat. Pietonul a scăpat uşor din acest accident.
Tot pe Calea Unirii, în apropiere de „Sala Sporturilor”, la ora 13.40, a urmat un al doilea accident rutier. Un şofer în vârstă de 56 de ani, din Suceava, Toader Cotoară, aflat la volanul unei Dacii Sandero, a intrat în coliziune cu un VW Touran care circula regulamentar în faţa sa. În urma coliziunii, o tânără de 28 de ani, pasageră în maşina care se deplasa regulamentar, a fost rănită uşor.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-12-22/Ore-negre-pe-soselele-din-Suceava-12-accidente-unul-dupa-altul

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.