MANIFESTÃRI….La Scoala Gimnazialã “Vasile Alecsandri” a avut loc a doua editie a Simpozionului National “Mari Personalitãti ale Culturii Românesti”. Evenimentul a marcat Zilele Scolii, sãrbãtoare ajunsã la a XVI-a editie si a fost structuratã în douã pãrti. Prima a fost dedicatã prezentãrii revistei “Mari personalitãti istorice”, au fost, de asemenea, amintiti elevii care au trimis cele mai inedite lucrãri. Concluziile simpozionului, în cadrul cãruia s-a scris despre viata a peste 210 personalitãti românesti din toate domeniile de activitate au fost trase de Dorina Baban, directorul scolii. A doua parte a constat într-un program artistic oferit de elevii unitãtii de învãtãmânt, pregãtiti de prof. Romeo Talmaciu si prof. Raluca Ionascu, nelipsite fiind momentele muzicale si scenetele care au încercat sã reconstituie atmosfera de cafenea a secolului XIX. La eveniment au fost prezenti, printre altii, primarul Vasile Pavãl, viceprimarul Dragos Cazacu si inspectorul scolar general Gabriela Plãcintã.
Scoala Gimnazialã “Vasile Alecsandri” a avut ca parteneri Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, Primãria Municipiului Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, Centrul Judetean de Resurse si Asistentã Educationalã Vaslui, Biblioteca Judeteanã „Nicolae Milescu Spãtarul” Vaslui, Muzeul Judetean “Stefan cel Mare” Vaslui, Scoala Gimnazialã „Alexandra Nechita” Vaslui, la care s-au adãugat partenerii nationali si cei din Republica Moldova. Succesul înregistrat la prima editie s-a repetat si anul acesta, motiv pentru care conducerea scolii si-a propus sã transforme simpozionul national într-unul international. Tema unicã a fost „Mari personalitãti ale culturii românesti”, simpozionul fiind structurat pe douã sectiuni. Sectiunea Comunicãri stiintifice – pentru cadre didactice, care au trimis eseuri, referate, planuri de lectie, proiecte didactice, schite didactice si sectiunea a II-a, care a cuprins comunicãri, prezentãri power-point si lucrãri plastice ale elevilor. “S-a scris despre cel putin 210 români, din toate domeniile, din stiintã, din artã, inclusiv din sport. Poate nu considerãm neapãrat sportul culturã, dar de la un anumit nivel, cred cã devine. Sportul de înaltã performantã categoric este o dovadã de culturã. Cele mai plãcute surprize pe care le-am avut noi la acest simpozion, si în editia precedentã, si în editia de acum, au venit din partea copiilor. Ei sunt creativi, ei sunt originali. Au scris si despre personalitãti nu neapãrat clasice, nu neapãrat traditionale, ci si despre contemporani nouã”, a spus în cadrul simpozionului Dorina Baban, director al Scolii Gimnaziale “Vasile Alecsandri”. Impresionat deopotrivã de eforturile pe care cadrele didactice le depun în pregãtirea elevilor, dar si de talentul celor din urmã, primarul Vasile Pavãl le-a adresat câteva cuvinte celor prezenti. “Sunt momente exceptionale ale unor copii exceptionali. Ei sunt rezultatul muncii dumneavoastrã, a celor care i-ati îndrumat, nu numai la muzicã, dar si la alte discipline. Din nefericire, ducem o lipsã de spatiu adecvat si acest lucru ne afecteazã pe toti. Dar eu sper sã nu plec de la primãrie si Palatul Copiilor sã revinã. Sunt niste probleme de clarificat acolo si am rugat pe cei care reprezintã institutia sã fie un pic mai incisivi, astfel încât sã creãm spatiul necesar acestor minunati copii pentru desfãsurarea activitãtilor specifice”, a declarat primarul Vasile Pavãl.
Revista “Mari personalitãti istorice”
În cadrul aceleasi sãrbãtori a avut loc si lasarea primului numãr al revistei “Mari personalitãti istorice”. “Revista este împãrtitã pe douã sectiuni: respectiv cadre didactice si elevi, are ISSN, ceea ce îi dã valoare, un numãr de 20 de autori, elevi si cadre didactice, au scris despre personalitãti istorice ca Stefan cel Mare, Radu cel Mare, Alexandru cel Bun, Nicolae Bãlcescu, Alexandru Ioan Cuza, Iuliu Maniu, Petru Rares, Vlad Tepes si altii. Aparitia unei reviste scolare presupune efort, pasiune, îndemânare, entuziasm, dar si multã dragoste. Acum, de zilele scolii, lansãm primul numãr al revistei care contine un valoros set de articole pe teme istorice. Cititi, învãtati si nu ezitati sã vã exprimati punctele de vedere, pãrerile, sugestiile, dorintele pentru editiile care vor urma!”, a declarat prof. Gianina-Cristina Chirilã, redactor-sef al revistei.
Momentele artistice au fost îndelung aplaudate
În a doua parte a simpozionului au avut loc mai multe momente artistice, cum ar fi “La cite de l’arts” si “La cafeneaua alecsandrianã”. Copiii au prezentat o scenetã inspiratã din creatia lui Vasile Alecsandri, utilizând un limbaj specific sec. XIX. Apoi a avut loc o scenetã inspiratã din versurile poetului “Pãcalã si Tândalã”. “S-a încercat sã se reconstituie o atmosferã de cafenea a sec. XIX, în acelasi timp prezentându-se fragmente, idei, date biografice ale marelui poet”, a declarat Raluca Ionascu, prof. coord. al elevilor. Elevii pregãtiti de prof. Romeo Talmaciu au impresionat, ca de fiecare datã, audienta cu talentul de care au dat dovadã. “Pe lângã simpozionul care a avut loc, noi ne-am gândit la douã activitãti artistice, una care a reprezentat o interferentã între muzicã, arte vizuale si coregrafie, dans. Am cântat un vals, o polcã si un mars, trei piese diferite ca gen. Au participat peste 35 de copii, elevi ai scoli, dar si alti copii care se antreneazã aici, la scoalã, sâmbãta si duminica, pentru cã avem posibilitatea sã facem repetitii si cu ceilalti membrii ai formatiei instrumentale. A doua parte a programului nostru a constat într-o prezentare a unor momente muzicale. Am selectat un program de muzicã clasicã, piese cunoscute, printre care <<Carnavalul venetian>>, la trompetã, <<Zborul cãrãbusului>>, la clarinet, si nu în ultimul rând, o piesã clasicã, la flaut, <<Cântec de leagãn>>, pian, tot o prelucrare instrumentalã”, a declarat Romeo Talmaciu.