Noi reguli referitoare la producţia, distribuţia şi consumul de ţigarete. Din 20 mai, pachetele de ţigări trebuie să arate altfel, să „sperie” şi mai mult fumătorii în legătură cu riscurile care însoţesc acest obicei. O serie de ingrediente şi arome vor fi interzise, astfel încât sortimente întregi vor dispărea de pe piaţă.
Autorităţile europene au trasat statelor membre UE noi linii directoare pentru transpunerea lor în legislaţia naţională. Directiva 2014/40/UE are în vedere creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la riscurile pe care le presupune fumatul, eliminarea informaţiilor şi imaginilor de pe pachete care induc în eroare consumatorii şi uniformizarea modului de prezentare a produselor din tutun.
Astfel, din 20 mai, pachetele de ţigarete vor conţine imagini color mai mari, care să arate consumatorilor ce afecţiuni sunt asociate fumatului.
De asemenea, avertismentele de sănătate vor ocupa şi ele mai mult spaţiu, în timp ce numele produsului, brandul, va ocupa mai puţin spaţiu. Specialiştii au stabilit că indicarea nivelului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon este înşelătoare, motiv pentru care aceste informaţii vor dispărea de pe lateralele pachetelor.
În locul lor vor apărea texte care induc ideea că fumatul poate ucide şi că fumul de ţigară conţine zeci de substanţe periculoase care pot provoca o boală necruţătoare, cancerul. Însă, toate aceste dispoziţii n-au nici o valoare, dacă nu sunt aprobate printr-o lege internă.
sursa: http://www.click.ro/news/national/cum-vor-arata-din-20-mai-pachetele-de-tigari