Degeaba a pictat peisaje superbe din Husi si împrejurimi, ca un demn elev al celebrilor pictori Corneliu Baba si Eugen Stefan Bouscã, întrucât memoria colectivã nu l-a retinut. Aproape nimeni dintre huseni, cu câteva exceptii de oameni apropiati fenomenului cultural local, nu stie, pe bunã dreptate, cine a fost Gheorghe Savin. Nici internetul, în imensitatea sa, nu are nicio notitã despre huseanul Savin. Absolvent al Academiei de Arte Frumoase, în anul 1947, cu mentiunea “Cum laude”, Gheorghe Savin si-a început o impresionantã carierã didacticã în calitate de profesor de desen, dar cu nãzuinta vãditã de a-si confirma talentul de pictor. Degeaba, însã! Într-un vraf de documente vechi, detinute de bibliotecarul Constantin Donose, se gãsesc dovezi ale destinului dificil si ale încercãrilor profesorului Savin de a rãzbi în lumea comunistilor. Desi luase examenul de definitivat pentru calitatea sa de membru al “Fondului Plastic” (structura creatã pentru a sprijini logistic si financiar artistii plastici), Savin ani la rând nu a fost recunosct ca membru definitiv. A fãcut în anul 1963 mai multe solicitãri în acest sens, în care repeta insistent cã e fiu de tãrani sãraci, care nu au avut decât un petec de pãmânt si, nici el, nici familia lui, nu au fãcut deloc politicã. Cineva nu era însã deloc impresionat, chiar dacã, în sesizãrile sale, scrise de mânã, huseanul Savin dãdea nume de colegi fãrã activitate de creatie, care erau considerati membri definitivi! “În urma examenului dat în iunie 1962 am fost declarat reusit ca membru definitiv al Fondului Plastic. În vederea celor scrise mai sus, vã rog respectuos, sã binevoiti a revizui hotãrârea din 14 mai 1963, prin care sunt anuntat la Husi cã mi se respinge cererea de a intra în Fondul Plastic”, scria profesorul Gheorghe Savin, în cererea sa. Dupã zeci de ani, huseanul îsi împlineste un vis, acela de a avea o expozitie personalã în Iasi. Cu greu a realizat-o si, nesustinut, acesta a fost nevoit sã îsi deseneze singur pânã si afisul de la intrare. “L-am lãsat pe profesorul Savin sã-si facã el singur inclusiv afisul, care este fãcut parcã în altã epocã. Dacã fãcea un afis frumos, nu cadra, nu era armonizat cu armoniza cu expozitia”, sustinea, cu emfazã usor de sesizat, nimeni altul decât Aurel Leon.
Informatorul Securitãtii, critic la vernisaj: “Eu n-as spune calificativul “de exceptie”, pentru cã, dupã aceea Savin se crede mare”!
“Tovarãsul Macarie a spus cã e o expozitie de exceptie. Eu n-as spune calificativul “de exceptie”, pentru cã, dupã aceea Savin se crede mare. As spune: e o expozitie deosebitã. De ce? Pentru cã noi, românii, în fata naturii avem o anumitã atitudine, în fata vegetatiei. Dacã priviti expozitia lui Savin, de fapt el întâi contemplã, si-apoi se apropie cu smerenie, ca în fata unui cult, de peisaj. El oficiazã în fata peisajului cu modestie în care pictorul dispare si rãmâne omnipotent copacul, dealul, muntele si asa mai departe”, spune, în prezentarea pe care a fost invitat sã o facã, maestrul Aurel Leon. Relativ recent, dupã moartea sa, Leon avea sã fie descoperit ca unul dintre cei mai prolifici turnãtori ai Securitãtii, a cãrui activitate s-a întins pe sase decenii. Sutele de delatiuni semnate de el, au fãcut victime inclusiv în rândul husenilor, precum Gheorghe Chiper, avocatul autor al romanului “Târgul Trãsnitilor”, care a fost arestat, în urma a ceea ce maestrul Leon spusese despre el, la Securitate. “Vedeti, unul ca Savin al nostru se chinuia sã îsi gãseascã un loc, oricât de modest, în lumea artistilor plastici, altul ca Aurel Leon era considerat un reper, o valoare, un critic, o personalitate a vremii”, a spus, cu amãrãciune, bibliotecarul Constantin Donose, cel care a pãstrat documente despre Gheorghe Savin. “Eu tin sã-i multumesc foarte mult tovarãsului profesor Savin, care dupã o bogatã activitate didacticã, dupã ce a fost spaima elevilor, spaima profesorilor la controlul de grad, se dovedeste un sentimental iremediabil”, mai spunea Aurel Leon. Gheorghe Savin s-a nãscut în 1922, pe 14 martie, în satul Cozmesti, raionul Husi. A fost profesor la Fãlciu, la Husi multi ani, apoi în Iasi.
