spot_img
spot_img
18.5 C
Vaslui
11-iul.-2025

”Cadou” pentru şoferul preşedintelui CJ: un apartament cu trei camere

- Advertisement -

Acuzaţiile curg la adresa şefului Consiliului Judeţului Galaţi, după ce pe ordinea de zi a şedinţei forului deliberativ judeţean din 7 martie s-a aflat un proiect de hotărâre, prin care şoferul lui Nicolae Bacalbaşa. Bogdan Lungeanu nu este căsătorit şi nu are copii, dar urma să primească un apartament de trei camere în chirie. Asta în condiţiile în care altor angajaţi ai instituţiei cu copii sau care urmează să aibă copii li s-au propus apartamente cu două camere şi aflate într-un grad avansat de degradare. Nu ar fi o problemă, atât timp cât legea ar fi respectată, numai că mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţului ne-au declarat că regulamentul care a stat la baza atribuirii locuinţelor de serviciu ar fi fost făcut cu dedicaţie. Astfel, la articolul 3 din regulamentul de atribuire al locuinţelor, primul criteriu luat în considerare este cel al vechimii în aparatul de specialitate al CJ Galaţi, Bogdan Lungeanu surclasându-şi din prima contracandidaţii, în condiţiile în care are o vechime de 12 ani, iar celelalte două persoane propuse să primească locuinţe de serviciu aveau numai câte un an vechime. Şi pentru ca lucrurile să fie tranşate definitiv în favoarea acestuia, un alt criteriu stabileşte că vor fi date calificative la evaluarea performanţelor profesionale în ultimii 5 ani de activitate, unde, din nou, Bogdan Lungeanu, punctează fără drept de apel în defavoarea celorlalţi doi colegi.

”O persoană este clar favorizată în raport cu celelalte”

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/cadou-pentru-soferul-presedintelui-cj-un-apartament-cu-trei-camere.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.