spot_img
spot_img
25.2 C
Vaslui
11-iul.-2025

Spitalul de Urgenţă din Galaţi, penalizat cu 600.000 de lei de Ministerul Fondurilor Europene

- Advertisement -

Ministerul Fondurilor Europene a penalizat Spitalul de Urgenţă din Galaţi cu aproape 600.000 de lei din valoarea unui contract privind sistemul informatic, ce facilitează accesul pacienţilor la rezultatele medicale, pe motiv că nu a respectat procedurile de achiziţii publice. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă au acţionat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, cerând anularea notei de constatare prin care au fost penalizaţi. Motivul: nu s-ar fi încălcat legea privind achiziţiile publice, ce vizează sistemul informatic amintit, deoarece susţin că au fost supravegheaţi pe întreaga perioadă de o unitate specializată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care a stabilit la final că procedura de achiziţie a respectat legea.
”Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice nu a avut observaţii de făcut. În concluzie, este imposibil ca Ministerul Fondurilor Europene să susţină că spitalul a încălcat principiile achiziţiilor publice, contrazicând Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, care a verificat corectitudinea întregii achiziţii publice”, a precizat unitatea medicală în instanţă.

În replică, Ministerul Fondurilor Europene a precizat că nu au fost respectate mai multe prevederi ale legii privind achiziţiile publice.
”Autoritatea contractantă nu a verificat modul de îndeplinire a cerinţelor de calificare, în modalitatea stabilită de anunţul de participare şi fişa de date a a achiziţiei, şi nu a solicitat ofertantului clasat pe primul loc copii ale certificatelor şi preferinţelor emise de angajatori sau beneficiari, care să probeze experienţa indicate în CV şi durata de lucru în domeniile solicitate”, susţin reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/spitalul-de-urgenta-din-galati,-penalizat-cu-600-000-de-lei-de-ministerul-fondurilor-europene.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.