ACUZE… Cristian Turcu, vicepresedintele Aliantei Liberalilor si Democratilor (ALDE) Vaslui, este decis sã câstige primãria de la Drãgomiresti, în urma scandalurilor de coruptie în care a fost implicatã actuala conducere a institutiei. Primarul în functie, Aurel Turcu, care stã pe functie de cinci mandate, este în vizorul anchetatorilor DNA, dupã ce a iesit la ivealã o suveicã administrativã, în care acesta era implicat alãturi de fosta conducere a Prefecturii Vaslui. Actiunea procurorilor anticoruptie i-a fãcut pe cetãtenii Dragomirestiului sã spunã cã nu îl mai vor în fruntea comunei pe cel care le-a fãcut localitatea de rusine, mai ales cã, în urmã cu douã zile, primarul în functie a dat declaratii la DNA Iasi despre ilegalitãtile fãcute. Oamenii locului spun cã este momentul ca Dragomirestiul sã fie condus de un tânãr de 32 de ani, vicepresedinte la ALDE, un om cu initiativã privatã, Cristian Turcu. Tânãrul vicepresedinte al partidului lui Tãriceanu si Daniel Constantin este încrezãtor în sansele sale si spune cã aceastã comunã, în care s-au nãscut si au trãit pãrintii sãi, meritã o sansã la bunãstare, dupã mai multe mandate ale actualului primar, în care nu s-a fãcut nimic pentru oamenii de aici.
„Pãrintii mei se trag din comuna Dragomiresti, o localitate frumoasã, cu oameni buni si inimosi, dar care a fost condusã discretionar de un primar certat cu legea”, spune Cristian Turcu, vicepresedintele ALDE Vaslui, cel care va candida din partea aliantei lui Tãriceanu si a lui Daniel Constantin pentru primãria Dragomiresti. În comparatie cu comunele din jur, care au mai accesat fonduri europene si guvernamentale, Dragomirestiul a rãmas la nivelul secolului 19, în privinta investitiilor, fie în domeniul social, infrastructurã sau sãnãtate. „De mai bine de un an, discut si mã întâlnesc cu cetãtenii comunei Dragomiresti, discut despre ceea ce nu s-a fãcut în localitate, în atâtea mandate ale actualului primar. Oamenii de acolo, sãteni de toatã isprava, de altfel, mi-au spus cã vor sã candidez la primãrie, pentru cã mã vor sustine, asa cã am decis sã intru în luptã electoralã cu actualul primar”, sustine Cristian Turcu. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile cu primarul localitãtii, mai spune vicepresedintele ALDE, a fost un fapt anticipat de localnici: „Oamenii din sat mi-au spus: „Într-o zi, DNA-ul va poposi si în comuna Dragomiresti”. Iatã cã DNA a ajuns la Dragomiresti, iar primarul trebuie sã dea socotealã pentru ceea ce a fãcut. Sunt foarte hotãrât ca, în momentul în care voi ajunge primar, cu ajutorul lui Dumnezeu, sã fac un audit în primãrie. Vreau sã vãd în ce mod s-au executat lucrãrile cu banii de la Consiliul Judetean, fie cã mã refer la piata de la Rãdeni, parcul de la Dragomiresti sau alte investitii. Comuna aceasta s-a confruntat cu mari probleme si din cauzã cã nu au fost accesate aproape deloc fonduri europene. Am si un rãspuns cãtre oameni, de ce nu s-au accesat aceste fonduri UE: pentru cã banii au venit mereu de la Consiliul Judetean si a fost mai simplu sã fure fondurile de la judet, decât sã riste cu fondurile europene! Îmi asum orice risc, în acest moment, si sunt decis sã nu cedez presiunilor fãcute de cei care conduc judetul Vaslui (actualul primar de la Dragomiresti este unchiul vicepresedintelui CJ, Corneliu Bichinet, n.r.). Vreau sã anunt pe aceastã cale cã vreau dreptate pentru oamenii din Dragomiresti, dupã atât de multe mandate fãrã nicio realizare din partea primarului în functie”, mai spune Cristian Turcu. Legat de candidatura vicepresedintelui ALDE Vaslui, trebuie spus cã oamenii din Dragomiresti ar dori schimbarea, sã vinã un tânãr în fruntea primãriei, numai cã actualul primar tine cu dintii de scaun si îi forteazã pe cei de la 416 sã-l voteze în continuare, altfel le taie ajutoarele. „Primarul în functie trebuie sã înteleagã cã are o vârstã respectabilã, 69 de ani, si cã trebuie sã lase locul tinerilor, care vor sã facã lucruri bune pentru comunitate. Vreau ca Dragomirestiul sã arate, în câtiva ani, de nivelul unei localitãti de nivel european, în care oamenii sã se simtã mândri de faptul cã apartin acestei localitãti”, mai spune Cristian Turcu. Acesta mai spune cã, în câteva zile, va face si alte dezvãluiri despre mafia din primãria Dragomiresti, localitate de care primarul actual îsi bate joc de prea multe mandate.
Primarul de la Dragomiresti a fost anchetat si de ANI. Fiul sãu lucreazã si acum în primãrie!
Agentia Nationalã de Integritate a cerut procurorilor de la Vaslui, în 2014, sã facã verificãri în cazul primarului comunei Dragomiresti, pentru conflict de interese. În cazul lui Aurel Turcu, ANI a constatat cã, în 8 ianuarie 2006, acesta a semnat contractul individual de muncã privind angajarea fiului sãu în aparatul de specialitate al primarului, precum si opt acte aditionale la contractul de muncã. Bãiatul primarului lucreazã, începând din anul 2006, ca agent fiscal în primãrie, acest lucru fiind considerat conflict de interese, conform legislatiei în vigoare. „În perioada 2008 – 2013, fiul persoanei evaluate (e vorba de fiul primarului Aurel Turcu, n.r.) a obtinut de la Primãria Comunei Dragomiresti venituri salariale, în cuantum de 67.247 lei”, a precizat ANI. Agentia Nationalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Vaslui sã verifice indiciile privind sãvârsirea de cãtre Aurel Turcu a infractiunii de conflict de interese, prevãzutã de articolul 301 din Codul Penal. ANI a precizat cã primarul comunei, Aurel Turcu, a încãlcat dispozitiile articolul 76, alineatul 1 din Legea 161/2003, potrivit cãrora „primarii sunt obligati sã nu emitã un act administrativ sau sã nu încheie un act juridic ori sã nu emitã o dispozitie, în exercitarea functiei, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sãu ori rudele sale de gradul I”, si ale articolului 75, litera a) din Legea 393/2004, potrivit cãrora „alesii locali au un interes personal într-o anumitã problemã, dacã au posibilitatea sã anticipeze cã o decizie a autoritãtii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: sot, sotie, rude sau afini pânã la gradul al doilea inclusiv”.