spot_img
spot_img
27.3 C
Vaslui
18-iul.-2025

Havrileţ (ANRE): Preţul gazelor pentru populaţie va scădea cu 2-3% de la 1 mai

- Advertisement -

Preţul reglementat al gazelor plătit de populaţie va scădea de la 1 mai cu 2-3%, datorită diminuării cu 6% a tarifelor de distribuţie a gazelor, a declarat, miercuri, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prezent la o conferinţă pe tema dezvoltării sectorului petrolier.

„Chiar astăzi (miercuri – n.r.) avem un Comitet de Reglementare foarte important. Tarifele de distribuţie scad cu 6%, ceea ce va duce la scăderea preţului final la consumator de 2-3%”, a susţinut Havrileţ.

El a adăugat că piaţa este în situaţia în care preţul de import a devenit mai mic decât preţul gazelor de producţie internă, situaţie care trebuie să ducă la liberalizarea totală. Potrivit sursei citate, în această situaţie importurile au crescut din nou, ajungând la 10%.

„Consumul naţional în acest moment este de 15-16 milioane de metri cubi pe zi, iar importul ajunge la 1,5 milioane de metri cubi, deci 10% din consum. Aceasta arată că s-a schimbat filosofia pe piaţa gazelor, ceea ce nu este rău, pentru că perioada care ne interesează cel mai mult este cea de iarnă. Astfel, se revine la situaţia de normalitate în care importăm gaze vara la preţ mic şi lăsăm producţia internă pentru iarnă”, a continuat Havrileţ.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/havrilet-anre-pretul-gazelor-pentru-populatie-va-scadea-cu-2-3prc-de-la-1-mai_289215.html#ixzz471IKSRVq

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.