Pentru prima dată în ultimii ani, producţia de grâu la hectar a României ar putrea depăşi pragul de patru tone. Creşterea ar putea fi de peste 17% faţă de media ultimilor ani, dar rămânem la distanţă de producţia medie a UE.
Fermierii români ar putea ajunge în acest an agricol la performanţa unei producţii record de peste 4 tone la hectar (4,02 t/ha), arată ultimul raport al Comisiei Europene pe această temă. „Temperaturile care au fluctuat, dar au fost în general mult peste mediile multi-anuale, au accelerat dezvoltarea culturilor. Precipitaţiile au fost suficiente în jumătatea sudică a ţării, dar rare în majoritatea regiunilor din vestul şi estul ţării. Culturile de iarnă sunt într-o stare bună. Semănatul culturilor însămânţate la începutul primăverii pot suferi unele întârzieri urmare a solurilor ude, mai ales în partea de sud a României”, se arată în raportul Comisiei Europene.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/record-estimat-pentru-productia-de-grau-vom-avea-cea-mai-mare-productie-la-hectar-din-ultimii-zece-ani_118862.html#ixzz47CUpiXmD
I