Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referindu-se la posibilitatea unor sancțiuni pentru statele membre UE care se opun relocării migranților, că acestea nu ar rezolva nimic și că unele soluții găsite până acum sunt slabe.
„Abordarea prin sancțiuni nu mi se pare relevantă și nu cred că e cazul să detaliem. Ceea ce trebuie să căutăm noi acum pentru criza migrației nu sunt sancțiuni. Ele nu rezolvă nimic. Noi trebuie să găsim soluții. Unele dintre soluțiile găsite până acum le considerăm slabe. Sperăm în continuare în găsirea unor soluții foarte bune, dar soluțiile parțiale care s-au găsit până acum sunt sprijinite de noi. Mă gândesc aici la întărirea frontierelor externe ale UE, în special prin FRONTEX, unde România e al doilea contributor după Germania”, a afirmat Iohannis, într-o conferință de presă comună cu omologul lituanian Dalia Grybauskaite, scrie Agerpres.
El a precizat că România este dispusă să primească migranți, „atunci când e nevoie”, apreciind însă că, în ansamblu, abordarea corectă pentru rezolvarea problemei este „găsirea de soluții proactive și nu concentrarea pe sancțiuni”.
La rândul său, președintele Lituaniei a apreciat că problema migranților este „complicată”, iar România și Lituania au „poziții similiare” pe această temă, în sensul că UE trebuie să își protejeze frontierele și să acorde posibilități de integrare migranților.
„Măsuri de constrângere nu pot fi adoptate în niciun caz. Nu putem constrânge o țară să facă ceea ce nu dorește și nu putem constrânge migranții să plece în alte localități”, a mai spus Grybauskaite, referindu-se la sancțiuni.
Președintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, de omologul său lituanian, Dalia Grybauskaite, în cadrul vizitei de stat pe care o efectuează la Vilnius.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/iohannis-despre-criza-migran-ilor-sanc-iunile-nu-rezolva-nimic_1936613.html#ixzz48zyTgoGM
Follow us: @realitatea on Twitter