RECOMPENSÃ… Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui a fãcut publicã lista cu punctajele obtinute de cadrele didactice care vor gradatie de merit, începând de anul viitor, pentru o perioadã de 5 ani. Lista nu este cea finalã, nemultumitii având la dispozitie douã zile, 19 si 20 mai, sã depunã contestatii. Printre candidatii de anul acesta s-au numãrat mai multi directori scolari si inspectori, printre care Maria Ciulei, inspector general adjunct, Zoica Popescu, inspector pentru învãtãmântul prescolar, Daniela Popescu, director al Colegiului Economic “Anghel Ruginã” Vaslui, sau Daniela Crizantema Nane, directorul Scolii Gimnaziale “Constantin Parfene” Vaslui.
Anul acesta, peste 300 cadre didactice si angajati din rândul personalului didactic auxiliar au depus la ISJ Vaslui dosare pentru obtinerea gradatiilor de merit. Cele mai multe dosare, 103, au fost depuse de învãtãtoare si educatoare, pe locul al doilea s-au clasat profesorii pentru disciplinele tehnice, cu 24 de dosare, iar pe locul trei profesorii de limba românã, cu 20 de dosare depuse. Consiliul de Administratie al ISJ Vaslui, în urma evaluãrii, a acordat punctajele care decid cine va primi acest stimulent care reprezintã 25% din salariul de bazã pentru urmãtorii 5 ani. Printre candidatii de anul acesta sunt mai multi directori si inspectori scolari: Maria Ciulei, inspector general adjunct (99,50 puncte); Greta Doina Ciobotaru, director adjunct al Scolii Gimnaziale “Stefan cel Mare” Vaslui (99,50 puncte); Mihaela Dumitrita Ciocoiu (Bahman), inspector de Limba românã (99,50 puncte); Tita Chiru, directorul Colegiului National “Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad (98,65 puncte); Daniela Popescu, directorul Colegiului Economic “Anghel Ruginã” Vaslui (96,5 puncte); Liviu Gîndu, directorul Colegiului Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni (96,25 puncte); Zoica Popescu, inspector pentru învãtãmântul prescolar (93 puncte); Daniela Laic, director CJRAE (92 puncte); Nane Gina, director Grãdinita cu Program Prelungit numãrul 17 Vaslui (92 puncte); Daniela Crizantema Nane, directorul Scolii Gimnaziale “Constantin Parfene” Vaslui (91 puncte); Landiana Mihnevici, inspector responsabil cu gestionarea proiectelor educationale (91 puncte); Irina Dumitrascu, inspector pentru disciplinele Fizicã si Chimie (85,75 puncte); Florina Evelina Nanea, director Scoala Gimnazialã “Teodor Medeleanu” Ciocani (66,60 puncte); Oana Iulia Cerchez, director adjunct al Liceului Tehnologic Puiesti (66,10 puncte); Gheorghitã Dorneanu, director Scoala Gimnazialã numãrul 1 Cretestii de Sus (65,60 puncte); Florin Mircea, director al Scolii Gimnaziale “Stroe Beloescu” Grivita (51,50 puncte); Mariana Dãnuta Benea, director al Scolii Gimnaziale “General aviator inginer Gheorghe Negrescu” Fruntiseni (50,45 puncte), etc. Vedeti lista completã pe www.vrn.ro
Gradatii_inainte_de_contestatii_2016
.