APEL LA UMANITATE M-am bucurat sã citesc în materialul publicat de colegii mei, ieri, cã domnul profesor de istorie Milutã Moga a primit în sfârsit ceea ce meritã pe deplin, un cos cu flori si o plachetã înmânatã de însusi primarul Vasluiului, pe care scrie: recunostintã din partea orasului pentru prestigioasa activitate didacticã dedicatã promovãrii actului educational vasluian si pentru dãruirea cu care a sustinut în permanentã valorile locale. Desi nu am stat mult sub bagheta dumnealui, mi-l amintesc si acum pe domnul profesor. Un om care respira istorie, si care prin atitudinea sa impunea respect si iubirea fatã de cunoastere si dreptate. Am zâmbit când am aflat, tot de la primarul Vasluiului, cã: “la Revolutia din decembrie ’89, domnul Milutã Moga s-a rãzboit cu regimul de atunci si a preluat primãria, doar o lunã, însã a încercat sã facã totul cum trebuie”. Pot spune astfel cã doar un cârcotas îi poate contesta meritul domnului profesor.
Domnule profesor, stiam pe de rost reformele lui Cuza. Însã când m-ati ascultat în dimineata aceea, probabil cã m-am intimidat si am uitat de împroprietãrirea tãranilor, un lucru atât de important. Mi-ati pus nota 7, iar experienta mi-a rãmas în minte pânã acum, pot spune cã m-a ambitionat pentru tot restul vietii. În spiritul orei de istorie de atunci, vin cu o rugãminte la dumneavoastrã. Mã gândesc cã aveti un cuvânt greu de spus dacã tot ati ajuns pe culmile succesului si fiind într-o pozitie în care cei mai tineri au foarte multe de învãtat de la dumneavoastrã, asa cum sunt domnul primar Vasile Pavãl sau domnul Corneliu Bichinet, la rândul sãu profesor, care v-au fost alãturi ieri, împreunã cu alte personalitãti importante ale acestui oras. Dacã mergeti, în orice zi, între Independenta si statia Buium, veti observa un bãtrân care stã pe o bancã. Am mai scris despre el de câteva ori în paginile ziarului nostru. Numele sãu este Constantin Basa si a muncit în tineretea sa pe santierele patriei. A ajutat la constructia Casei de Culturã si a mai multor blocuri din Vaslui sau din tarã. Urcusurile si coborâsurile vietii l-au aruncat în stradã, în 1997, iar de atunci nu a mai reusit sã îsi revinã. Nu are familie, nu are pe nimeni sã îi fie alãturi, doar pe cei care, la fel ca si dumnealui, cautã în pubele resturile de mâncare pe care le aruncã cetãtenii Vasluiului. Iarna doarme la Centrul persoanelor fãrã adãpost, iar în rest pe bãnci sau în scãri de bloc, depinde de vreme. Primeste haine si alimente de la oamenii cãrora li se face milã, dar si picioare în cap de la unii locatari, pe motiv cã le provoacã dezgust si silã. De curând, lucrãtorii de la Goscom l-au lãsat si fãrã adãpostul pe care si-l încropise în aer liber prin spatele fostului cinematograf Independenta. A suportat calm atâtia ani aceastã mizerie, speranta sa fiind cã va prinde vârsta pensionãrii, pensie care sã îi punã capãt chinului. Are deja 68 de ani, trebuia sã primeascã pensie de trei ani, însã acest lucru nu se întâmplã. Omul nostru este plimbat de câtiva ani de la Ana la Caiafa de cãtre functionarii vasluieni. Stim cã pentru a i se face pensie, îi este necesarã o carte de identitate, dar este amânat de fiecare datã când merge pe la birouri. Este dreptul sãu, a muncit atâtia ani, iar acum este batjocorit. Apelez la întelepciunea dumneavoastrã si la spiritul dumneavoastrã de fair play, cã tot ati fost un mare sportiv, pentru a îi deschide usa domnului Constantin Basa în selectul Club al Pensionarilor din orasul Vaslui. Un asistent social, dintre cei care câstigã premii la Gala Nationalã a Excelentei în Asistentã Socialã, care sã se ocupe de cazul sãu cred cã ar fi suficient.
Cu stimã,
Un fost elev.
