spot_img
spot_img
21.8 C
Vaslui
22-iul.-2025

Prima probã a BAC-ului, fãrã probleme

- Advertisement -

START… Prima probã a examenului maturitãtii, evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba românã, continuã si astãzi. Emotiile nu sunt foarte mari, pentru cã la aceastã probã nu se pun note, ci se stabileste nivelul de competentã corespunzãtor grilei aprobate la nivel national: experimentat, avansat si mediu. Astfel, elevul, indiferent de capacitãtile sale intelectuale si de pregãtire, trece mai departe fãrã probleme, dar poate fi declarat nepromovat dacã refuzã sã rãspundã sau nu se prezintã. Absolventii cu care am vorbit ieri s-au declarat surprinsi de nivelul scãzut de dificultate al subiectelor. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar, la Vaslui lucrurile au mers conform planului.

„Nu s-au înregistrat probleme. În cazul liceelor mai mici, unde numãrul elevilor este mic, precum <<Ion Mincu>> Vaslui, liceul din Codãesti sau cel din Puiesti, evaluãrile s-au încheiat încã din prima zi, dar la celelalte unitãti de învãtãmânt vor continua si marti. De exemplu, la Puiesti au fost doar 11 elevi, astfel cã în câteva ore elevii au fost examinati”, a declarat Constantin Turcu, inspector pe management si responsabil de bacalaureat. Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba românã, respectiv în limba maternã sunt elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare si cuprind texte literare si nonliterare, functionale si nonfunctionale, cu un grad de complexitate care sã permitã tratarea lor integralã în maximum 10-15 minute. „Rezultatul obtinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba românã, respectiv în limba maternã nu se exprimã prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competentã corespunzãtor grilei aprobate la nivel national: experimentat, avansat si mediu”, a transmis Ministerul Educatiei.

„A fost foarte usor”

„La primul subiect mi-a picat un text publicistic, pe baza cãruia a trebuit sã rãspund la mai multe întrebãri, cum ar fi: sã spun cine este emitãtorul, care este ideea principalã. La al doilea subiect am avut de realizat un text argumentativ, tema fiind <<Rolul filmului în cunoasterea lumii>>. A fost usor”, a declarat Amalia Lupu, elevã a Liceului „Ion Mincu” Vaslui.

„M-am descurcat bine”

„Nu stiu ce vor stabili cei doi membri ai comisiei, voi afla dupã ora 14.00 dacã au considerat cã sunt experimentat, avansat sau de nivel mediu. Eu cred cã m-am descurcat bine. Dacã la primul subiect mi-a picat un text informativ despre un târg de carte, la al doilea a trebuit sã argumentez rolul târgurilor de carte”, a declarat un alt absolvent de clasa a XII-a, Andrei Tãnase.

Calendarul BAC-ului

În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba maternã, iar în perioada 21-24 iunie se va desfãsura evaluarea competentelor digitale. Probele orale se încheie cu evaluarea competentelor lingvistice într-o limbã de circulatie internationalã, programatã între 27 iunie si 1 iulie. Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, încep luni, 4 iulie, cu examenul la Limba si literatura românã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.