INCREDIBIL…Caz demn de filmele de la Hollyood în judetul Vaslui, unde douã gemene au fost despãrtite de asistentele medicale, pe când aveau doar câteva luni. Nu dupã foarte mult timp de la nastere, una din fetite s-a întors în spital, pentru cã nu lua în greutate. N-a mai revenit în familia naturalã, si asta pentru cã asistentele au dat-o, din gresealã, unei alte familii. Mama fetitei a primit un alt copil în schimb, însã imediat si-a dat seama cã nu e vorba despre pruncul ei. Degeaba s-a certat cu angajatii spitalului, asistentele îi repetau acelasi lucru: „esti nebunã, femeie, ãsta e copilul tãu. Uite, are la mânã brãtara”. Asa s-a dus acasã cu un copil pe care îl simtea strãin. Sfada si neîntelegerile au continuat si în fata sotului, care i-a reprosat femeii cã fetita cu care s-a întors acasã nu seamãnã deloc cu sora ei geamãnã. Revenitã în spital cu fetita, mama a primit o altã explicatie din partea cadrelor medicale, o explicatie care a cutremurat-o: „Copilul tãu a murit. Ti-am dat altul, care n-are mamã, n-are tatã”. Îndureratã, femeia s-a întors acasã, a crescut copilul cu gândul cã al ei a murit. Ani buni a suportat ani certurile si bãtãile sotului, care îi reprosa cã a rãtãcit copilul. Fetita rãtãcitã a ajuns într-o altã familie, a crescut alãturi de alti 15 frati, dar pentru cã era mai albã decât restul copiilor a fost tot timpul marginalizatã. Nu a fost datã la scoalã si era tot timpul pusã la muncile gospodãriei. „Tu esti albã, hai, mãnâncã mai repede si du-te cu oile” îi spuneau cei din familie. La 18 ani, dupã ce s-a sfãtuit cu un preot, fata a luat drumul mãnãstirii, unde se aflã si acum. Dupã 31 de ani, mãicuta si-a reîntâlnit familia naturalã. Tatãl a fost cel care a vrut sã vadã minunea cu ochii, sã vadã cã cealaltã fetitã a lui trãieste si nu a murit, asa cum i s-a spus la spital. Timp de o jumãtate de orã tatãl si fiica s-au strâns în brate si au plâns. Mama celor douã gemene refuzã si acum sã creadã cã timp de atâtia ani fata ei era în viatã iar ea a crescut un alt copil. Mãicuta a acceptat sã ne povesteascã prin tot ce a a trecut pânã a aflat adevãrul, cu conditia sã nu-i divulgãm identitatea si nici numele mãnãstirii în care slujeste. Îi vom respecta dorinta, drept pentru care nu vom preciza numele persoanelor implicate în toatã aceastã poveste.
„Am simtit mereu un gol în sufletul meu, parcã eram strãinã de toti ceilalti. Plecam mai mult prin pãdure dupã lemne si ziceam de unde sunt eu, vorbeam singurã”, asa îsi începe maica povestea. În familia în care a crescut, a dus o viatã grea. „Am fost 16 de toti, dar doar 13 am mai rãmas în viatã. Simteam mereu o rãcealã, parcã nu era nimeni cu mine. Câtiva frati din familia în care am crescut si eu nu am fost dati la scoalã. În mãnãstire, am învãtat carte. Prima datã am scris „Bucurã-te Maicã, Pururea Fecioarã”, caiete întregi. Si uite cã Dumnezeu mi-a arãtat adevãrul”, povesteste mãicuta.
„Tu nu esti copilul meu, cã tu esti fãcut cu nanul tãu de botez”
Aceasta povesteste cã multã lume a observat cã ea nu seamãnã cu ceilalti membri ai familie: „Stiu cã, atunci când eram micã, asistenta din comunã îi spunea mamei: <<du-te, fa Ileanã, si du fata înapoi cã nu e a ta. Cine stie ce mamã plânge dupã ea>>, dar îi rãspundea <<du-te, cã esti nebunã>>. Cuvinte necuviincioase. Din ce stiu eu, la câteva luni dupã ce m-a nãscut, nu luam în greutate si m-a dus la spital, unde am stat pânã la un an de zile. Când s-a dus mama mea sã mã ia, i-a dat altã fata în locul meu. Mama mea s-a dus de câteva ori si le-a spus asistentelor cã nu acela e copilul ei, dar i-au spus <<du-te cã esti nebunã, esti beatã>>. A plecat plângând. Apoi a revenit si cu tata, dar atunci i s-a zis cã eu am murit si cã i-au dat alt copil, care n-are mamã, n-are tatã. Prima datã când s-a întâmplat sã aud de pãrintii mei, tatãl care m-a crescut mi-a zis un cuvânt foarte jignitor: <<tu nu esti copilul meu, cã tu esti fãcut cu nanul tãu de botez>>. Îmi aduc aminte si acum, eram în bucãtãrie. Auzind asta, i-am spus <<tatã, dacã e vorba asa, eu îi spun tatã celui care m-a fãcut. Dacã nanul meu de botez mi-e tatã, îi spun lui tatã. Dacã matale esti tatã, îti spun tie, poftim!”. El s-a supãrat: <<ei, nici chiar asa. Am zis cã Dumnezeu sã facã cum stie El. Pãrintele Mihai la care mã spovedeam eu, mi-a zis asa acum câtiva ani: <<mãi fatã, du-te undeva în mãnãstire, nu mai sta la oamenii ãstia>>. Eu când auzeam asa, mã rãceam. <<Cum pãrinte asa?>>. <<Tu, când împlinesti 18 ani, iei calea mãnãstirii. Dacã nu te duci în mãnãstire, nu vezi taina cea mare. Apoi, pot sã mor si eu linistit>>. Si asa am fãcut. Imediat, la scurt timp, a murit”.
Un accident i-a arãtat drumul spre adevãr
„Am început sã-mi îmi pun semne de întrebare când veneau oameni si îmi spuneau cã semãn foarte bine cu o fatã din altã comunã. Începusem sã nu mai mãnânc, sã nu mai beau apã. A fost o situatie foarte grea”, povestepte mãicuta. „În iarna anului 2012, o masinã care împrãstia nisip a fãcut accident chiar aici, în fata noastrã. Ne-am speriat. A stat o zi întreagã aici pânã a venit o volã si a scos masina. Întâmplarea a fãcut ca soferul, care era pe volã, era din sat de la maica. I-a spus <<tu esti din altã comunã si ai o sorã geamãnã”, îsi aminteste una dintre maici care a asistat la discutie. „Am rãmas pe gânduri. Un alt semn de întrebare s-a adãugat la toate celelalte pe care le aveam. M-am pus pe rugãciuni, am citit „Acatistul Maicii Domnului, bucurie pe neasteptate” si am zis asa: <<Doamne, fã cum stii Tu, eu vreau sã vãd realitatea, adevãrul>>. Dupã 40 zile, a venit multã lume si mi-a zis cã sunt din satul în care locuia fata cu care am fost înlocuitã. Acum vreo trei ani, de Sfânta Macrina, a venit cineva care mi-a adus o icoanã cu aceastã Sfântã si mi-a zis: <<Maicã, tu esti din altã comunã>>. Am rãmas blocatã, cât pe ce sã cad jos. <<Cum sã fiu din acea localitate?>>, i-am rãspuns. <<Uite, ai o sorã geamãnã, vreti sã o vedeti?>>. Apoi s-a întâmplat sã vinã primarul sã-mi spunã cã semãn foarte bine cu o fatã de la el din comunã, dupã care a revenit cu viceprimarul si tatãl meu”, povesteste mãicuta.
Întâlnirea cu tatãl. Plângeau!
„Mi-aduc aminte cã au venit, au intrat aici, au început sã scrie pomelnice si mã uitam la ei, sã vãd reactiile. La un moment dat, aud <<eu sunt tãticul tãu>>. Dintr-o datã i-am vãzut cum s-au repezit unu’ la altul. S-au îmbrãtisat. <<da’ mama?>>, <<o sã vinã si ea>>. Ceilalti, amândoi bãrbati, le-au dat lacrimile. Plângeau”, poveste una dintre maicile care a vãzut întâlnirea dintre tatã si fiicã. „O imensã liniste sufleteascã, asta am simtit. Dar si cã e pãrintele meu adevãrat. Amândoi aveam emotii”, mãrturiseste mãicuta. Emotionant a fost pentru toti cei care au asistat la moment. Primarul, si când îsi aminteste de aceastã întâlnire, îsi stãpâneste cu greu lacrimile: „N-am cuvinte sã descriu. Si acum îmi dau lacrimile. Mi-aduc aminte cã tatãl a coborât din masinã, maica era afarã, la o masã cu obiecte bisericesti, i-am arãtat-o, si s-a dus la ea. Maica citea ceva dintr-o carte, dintr-o datã a ridicat privirea si a spus <<mata esti tatãl meu>>. S-au luat în brate. Emotionant! La fizionomie, seamãnã între ei. Eu mi-am dat seama dupã ce am întrebat-o, înainte de aceastã întâlnire: <<de unde sunteti, maicã?>>. Mi-a rãspuns: <<sunt crescutã de o familie din comuna asta>>. <<De ce spuneti asa?>>. <<Pentru cã tata o bãtea mereu pe mama si îi spunea cã eu sunt fãcutã cu pãdurarul>>. Atunci am fãcut conexiuni, i-am spus <<semeni foarte bine cu o fatã de la mine din comunã>>. Mi-a zis apoi cã presimtea si cã astepta ca cineva sã îi confirme lucrul ãsta. Mama ei nici acum nu acceptã ideea. A crescut pe cineva la sân, a luat atâtea bãtãi pentru cã nu semãna cu ei si sã auzi dupã 30 de ani cã nu e al tãu, nu e usor. În primã fazã nici tatãl nu a acceptat, dar apoi am reusit sã-l conving sã meargã pânã acolo. De atunci am mai fost de câteva ori. I-am spus cã ori de câte ori vrea, sã mã anunte si cu cel mai mare drag îl duc sã o vadã. Si sotiei lui la fel i-am spus, doar cã ea nu e receptivã. Ne-a fãcut în tot felul, cã ce treabã avem noi, cã ce ne bãgãm în treburile lor. Mã bucur în schimb cã toti ceilalti au înteles, mai ales copiii, fratii maicii”, ne-a spus primarul.
„Tu esti albã, hai, mãnâncã mai repede si du-te cu oile”
Singurul care o viziteazã mai des e tatãl. Acesta ne-a povestit cã, într-adevãr, încã de când a vãzut cã sotia sa s-a întors de la spital, a observat cã nu e copilul lor. Însã a luptat cu morile de vânt, spune el. „Bãnuiala cã fata pe care noi o crestem nu e copilul nostru a fost de la început, dar uite cã dupã ani si ani, Dumnezeu ne-a arãtat adevãrul. Când ne-am vãzut prima datã, a plâns o jumãtate de orã. A zis sã nu mai schimbãm numele, sã nu dãm public, cã nu vrea sã ne necãjeascã. Acolo, în familia în care a crescut, era chinuitã. Stiu ce viata a avut din spusele ei. Toti erau bruneti, ea era albã. Îi puneau mâncare cu portia si îi spuneau „tu esti albã, hai, mãnâncã mai repede si dã-i drumul cu oile”. Greu! Dar asa a fost sã fie. Eu am fãcut bine. Am crescut-o pe cealaltã 31 ani, iar dupã ce a aflat cã nu e din familia noastrã, nu a mai vorbit cu noi. S-a dus si la pãrintii ei, dar nici cu aceia nu tine legãtura. Nevastã-mea nu vrea sã creadã. Când am vãzut-o, am zis cã e cealaltã geamãnã îmbrãcatã în mãicutã. Poate doar dacã le vede pe ambele împreunã, va crede… O revedere cu totii ar fi bunã”, spune tatãl maicii.
Întâlnirea cu mama: „crede cã râd de ea si refuzã sã vadã adevãrul”
La aproape un an de zile de la întâlnirea cu tatãl, maica a mers sã-si vadã si mama. Auzise pânã atunci cã aceasta nu crede cã s-a creat o încurcãturã în spital si cã ea trãieste, tocmai de aceea a zis cã poate dacã o va vedea, îsi va dea seama de toate acestea. „Când am intrat în ograda pãrintilor, stiam tot. Cred cã s-a transmis de la sora geamãnã, desi nu am fost cu ea. Mama m-a confundat cu sora mea. Mi-a descoperit capul si zicea cã sunt cealaltã si cã râd de ea. Sã auzi dupã 30 de ani cã al tãu copil trãieste, e ceva dureros. De asta cred cã si refuzã sã creadã. Dacã mergeam amândouã, poate era altfel. Am sunat-o o datã pe sora mea geamãnã sã mergem, dar a zis cã are treabã în grãdinã si cã nu are cum sã meargã”, povesteste maica. Cele douã seamãnã ca douã picãturi de apã. Ne-a arãtat fotografii cu ea si aproape cã sunt identice. Seamãnã de la culoarea ochilor, forma fetei, roseata din obraji pânã la felul de a fi: amândouã calme, linistite si blânde. „Am simtit o bucurie mare când ne-am vãzut prima datã. Ne-am vãzut, ne-am îmbrãtisat, am stat de vorbã. Si pe ea o mai întâlneau pe stradã si o mai întrebau <<maicã, da’ ce faci?>>. E cãsãtoritã, are douã fetite frumoase. Mai multe nu vreau sã zic, nu pot sã vorbesc în numele ei, ca sã nu se supere. Cealaltã, cea cu care am fost înlocuitã, are sase copii. A fost sã-si viziteze pãrintii, dar parcã nu era nimic pentru ea. Se respingeau unul pe altul”, spune maica.
„Si a lu’ Ion Grãmadã si cu unul de-a lu’ Chiriac au fost schimbati la nastere”
Cazul maicii nu e singular în judetul Vaslui. Stând de vorbã cu asistenta medicalã, aceasta ne-a spus cã bãnuia faptul cã cei doi copii au fost încurcati la nastere, dar am aflat cã astfel de cazuri s-au mai întâmplat. ” Îi stiti pe a lu’ Ion Grãmadã si pe a lu’ Chiriac? Femeile au plecat amândouã, cu salvarea, de la Casa de Nasteri si când s-au dat jos, au schimbat copiii. La trei ani de zile, s-a descoperit. S-au judecat, au fãcut analize de paternitate la Iasi si au schimbat copiii la Judecãtorie. Asa s-o fi întâmplat si cu maica, dar n-am eu de unde sã stiu. Ce-i drept, ea nu seamãnã cu ãstia cu care a crescut. Aceia (n.r. membri familiei în care maica a crescut) au urechile mari, sunt bruneti. Ea e albã. Am zis cã poate seamãnã cu rudele, cã cine stie ce s-a întâmplat, dar acum doi ani mi-a spus cã a aflat cã nu e din familia aia în care a crescut. Posibil sã se fi schimbat la maternitate, o fi pierdut numãrul de la mânã si au luat ce au gãsit. Se poate sã se fi întâmplat asta”, povesteste fosta asistentã medicalã din comunã.
„Parcã am iesit dintr-o cuscã de guzgani”
Iatã cum un moment de neatentie schimbã vieti. Dacã mãicuta ar fi trãit în familia sa naturalã, poate cã si viata i-ar fi fost mult mai usoarã. „Îmi pare foarte rãu de aceastã încurcãturã, pentru cã eu nu am avut o copilãrie frumoasã, dar asa cred cã mi-a fost scris. Trecutul nu pot sã-l dau înapoi. Mã bucur cã acum am aflat adevãrul, cã m-am linistit sufleteste. Mã simt de parcã am iesit dintr-o cuscã de guzgani. Îi respect pe toti cei din familia în care am crescut, vorbesc cu tatãl respectiv, dar când îmi aduc aminte cuvintele alea… Nu-mi vine bine. Sper sã apuc sã o vãd si pe sora pe care n-am vãzut-o deloc. Cred cã a fost minunea de la Dumnezeu sã aflu adevãrul, iar la un moment dat o sã ne vedem cu totii. Am avut rãbdare 30 de ani, trebuie sã am si în continuare. Pânã la moarte, mai e. Am acceptat sã-mi spun povestea ca o mãrturie cã niciun lucru nu rãmâne tãinuit. Nu vreau sã apar la televizor. Am nevoie de liniste”, asta îsi doreste maica.
