spot_img
spot_imgspot_img
29.1 C
Vaslui
03-iun.-2024

Peste 1.000 de vasluieni au ridicat ajutoarele alimentare de la UE, în primele trei zile

- Advertisement -

Între 300 si 500 de persoane au venit, în ultimele zile, la fostul supermarket Proxima Mall, din Vaslui, în care se aflã depozitate miile de cutii cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeanã. Numai pe 4 iulie, în prima zi de împãrtire a ajutoarelor (acestea sunt depozitate în spatiul generos al fostului supermarket InterEx) au trecut pe la depozit 370 de persoane, în timp ce, pe 5 iulie, au venit peste 500 de persoane. Dragos Cazacu, viceprimarul Vasluiului, cel care coordoneazã aceastã actiune, spune cã distribuirea se face într-un ritm alert, mai ales cã sunt 14.200 de cutii, pentru 7.100 de beneficiari. “Programul de distribuire a ajutoarelor alimentare este de la 8.00 la 16.00, în fiecare zi”, precizeazã viceprimarul. Toate ajutoarele alimentare vor trebui distribuite pânã pe 15 august, de aceea s-a stabilit un program extrem de precis. Si o noutate: din acest an, fiecare beneficiar primeste ajutoarele alimentare de la UE în douã transe, adicã va trebui sã vinã de douã ori pentru a ridica cele douã cutii (câte o cutie la fiecare “vizitã”), conform programãrilor fãcute la depozit. Primãria Vaslui va alcãtui, separat de listele de la Casa de Pensii, AJOFM si celelalte institutii, propria listã de beneficiari ai acestor ajutoare alimentare, în sedinta de astãzi a Consiliului Local. Fiecare dintre beneficiari va primi câte douã cutii identice, în douã transe!, cu emblema Uniunii Europene si a Guvernului României, cutii care contin urmãtoarele produse alimentare: 1 kg de fãinã albã de grâu, 2 kg de mãlai, 1 pungã de 400 g de paste fãinoase, 2 litri de ulei, 1 kg de zahãr, câte o conservã de carne de vitã, pateu de ficat de porc si de paste de tomate, 1 kg de orez si 500 g de fasole boabe uscatã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.